Moduri în care pierzi nutrienții din legume

De Consuela Stratulat, pe
Legumele și fructele sunt secretul unei alimentații sănătoase, însă dacă vrei să beneficiezi de proprietățile lor, trebuie să știi cum să le mănânci. Vezi ce greșeli îți lasă aceste alimente fără nutrienți.

Crezi că toate legumele sunt mai sănătoase crude

Unele legume sunt mai sănătoase crude, însă altele au mai mulți nutrienți când sunt gătite. În această categorie intră roșiile și morcovii. Căldura înmoaie pereții celulelor, astfel că nutrienții sunt absorbiți mai ușor de organism, potrivit blogs.naturalnews.com. Totuși, evită să gătești, să prăjești sau să pui legumele pe grătar la temperaturi ridicate, pentru o perioadă lungă de timp. Cel mai sănătos mod în care le poți prepara este să le faci sote.

Nu speli legumele și fructele

Este foarte important ca legumele și fructele pe care le mănânci să fie curate, mai ales dacă le cumperi din supermarket. Ideal este să le înmoi în apă cu oțet pentru 15-20 de minute, înainte să le gătești. După această perioadă, clătește-te bine și sunt perfecte pentru mâncat sau gătit. Elimini, astfel, pesticidele și te bucuri doar de proprietățile lor miraculoase.

Nu combini legumele cu grăsimi sănătoase

Numeroase studii au arătat că avocado, uleiul de măsline sau de cocos, nucile și semințele sunt grăsimi sănătoase, care îți ajută organismul să absoarbă nutrienții din legume.

Nu îți congelezi legumele

Legumele proaspete sunt cele mai sănătoase, dar cu cât le păstrezi mai mult în congelator, cu atât mai puțini nutrienți vor rămâne. Dacă îți faci cumpărături pentru o săptămână, păstrează în frigider legumele de care ai nevoie imediat, iar restul taie-le și pune-le în congelator. Astfel, se păstrează mai bine vitaminele și mineralele! Unele studii susțin chiar că legumele congelate sunt mai sănătoase și mai bogate în nutrienți decât cele proaspete.

Gătești imediat usturoiul tocat

Dacă toci usturoiul și îl pui imediat în oală, pierzi un nutrient importan, numit alicină. Atunci când tai usturoiul, activezi o enzime care produce această substanță miraculoasă, iar ca să beneficiezi de proprietățile sale, trebuie să aștepți 10 minute înainte să arunci bucățile de usturoi în oală.

Nu lași cartofii să se răcească

Cartofii sunt zaharuri care îți dau peste cap nivelul de insulină. Totuși, dacă îi lași în frigider 24 de ore, după ce i-ai gătit, amidonul se transformă într-o substanță care se digeră mult mai încet.

Sursa foto: 123rf.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro