Laura Cosoi joacă rolul unei soții adultere în filmul „Cel ales”

De Carmen Ștefancu, pe

A rămas mai puțin de o lună până când o vom vedea pe Laura Cosoi „într-unul din cele mai spectaculoase roluri feminine din filmul românesc al ultimilor ani”, după cum spune regizorul Cristian Comeagă. Filmul se numește „Cel ales”, iar Laura Cosoi interpretează rolul principal feminin – Nora, soția adulteră a unui antrenor de fotbal.

Laura Cosoi scena din film

Nora este o femeie puternică și complexă, cu un caracter contradictoriu. Pe de o parte este gingașă, dar și vulgară, superficială, dar uneori cu profunzimi neeașteptate. „Mi-a plăcut din prima Nora, pe care am descoperit-o si am construit-o alaturi de Cristian Comeaga si de Bogdan Stanoevici. Personajul pur si simplu m-a năucit! Și asta pentru că Nora este inteligentă, dar și vicleană, trece brusc de la o stare la alta și are o personalitate de-a dreptul vulcanică”, a spus Laura Cosoi (33 ani). Actrița a studiat cu atenție acest tip de personalitate, a trăit cu Nora în gând și a încercat să-și imagineze în permanență cum ar fi reacționat în diverse situații.

„Pentru că Nora este destul de vulgară, a trebuit să învăț să înjur! Cu o lună înainte de a începe filmările, am început să exersez să vorbesc într-un mod foarte «colorat»”, vulgar, care nu mă caracterizează. Însă nu am primit niciun fel de reproșuri de la cei din jur, pentru că toata lumea știa că aceasta face parte din pregătirea pentru rol”, a adăugat Laura.

„Cel ales” va intra în cinematografe din 24 aprilie, iar alături de Laura îi vom vedea pe Bogdan Stanoevici, Nicodim Ungureanu și Olimpia Melinte.

Foto: Cos Aelenei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!