Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Orice femeie cu faţa rotundă ştie că este greu să aleagă o tunsoare care să îi pună în valoare corect trăsăturile. Uite câteva idei de tunsori pentru faţă rotundă. Cum să porţi părul ca să nu pari grasă.
Cărare despărţită în zig-zag pentru alungirea feţei
Dacă ai faţa rotundă, nu vrei ca tunsoarea să te facă să arăţi „ca o lună plină”. Indiferent de numărul de kilograme pe care le ai, o faţă rotundă te poate pune în încurcătură dacă ai părul mediu spre scurt sau o tunsoare bob. Despărţirea cărării centrale în zig-zag îţi poate modifica aspectul şi îţi alungeşte faţa.
Sursa foto: Shutterstock
Renunţă la părul drept şi lunhg, în favoarea buclelor
Părul drept şi lung nu alungeşte faţa, în ciuda aparenţelor. Dacă ai faţa rotundă sau obrajii foarte plini, ai nevoie de bucle uşoare, onduleuri care par naturale şi o cărare inegală. Un onduleu sau o curbură a părului în dreptul ochilor distrage atenţia de la obrajii „pufoşi”.
Sursa foto: Shutterstock
Citeşte mai departe şi vezi şi alte tunsori pentru faţă rotundă. Cum să porţi părul ca să nu pari grasă, pe pagina următoare.
Breton într-o parte, în loc de breton simplu
Dacă ai faţa rotundă, ştii că bretonul nu este pentru tine. Greşit! Poţi să te tunzi cu breton fără să adaugi câteva kilograme în plus look-ului tău dacă alegi varianta de breton într-o parte, inegal şi cu franjuri.
Cărarea creată şi linia trasată oblic pe obraz de bretonul inegal îţi alungeşte faţa şi evidenţiază mandibula.
Sursa foto: Shutterstock
Dacă vrei să îţi alungeşti faţa şi trăsăturile, cel mai simplu truc este să-ţi prinzi părul într-o coadă în vârful capului sau, şi mai bine, să îţi faci un coc înalt, care să dea senzaţia că faţa ta este mult mai lungă decât rotundă.
Sursa foto: Shutterstock
Sursa foto cover: Shutterstock