Ce greșeli faci atunci când îți vopsești părul acasă

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cum nu ai întotdeauna timp să treci pe la salonul de cosmetică sau bani ca să te vopsești acolo, treci pe la supermarket, iei o vopsea de păr și îți colorezi părul acasă… Iată ce greșeli ar trebui să eviți:

Te speli pe cap înainte

Cu cât părul este mai curat atunci când îl vopsești, cu atât culoarea se prinde mai greu, pentru că este alunecos. Cele mai bune rezultate le vei avea dacă îți colorezi părul acasă chiar în ziua în care urmează să-l speli.

Nu îți faci o mască hidratantă înainte

Dacă știi deja în ce zi vrei să te vopsești, cu câteva zile înainte ar trebui să-ți faci o mască intens hidratantă, astfel părul tău va absorbi culoarea în mod sigur, decât dacă ar fi foarte uscat.

Folosești o vopsea prea diferită de culoarea ta naturală

Acasă nu ar trebui să experimentezi cu schimbările drastice de look, ci acestea ar trebui întotdeauna făcute la salonul de cosmetică. În special dacă nu ai experiență cu vopsitul părului, ar trebui să-ți alegi o nuanță relativ apropiată de a ta.

Nu te dai cu cremă pe piele

Pentru că te vopsești acasă, îți poți păta pielea destul de ușor, iar apoi se ia destul de greu vopseaua. Ca să nu ai astfel de accidente și să rămâi cu fruntea colorată, dă-te cu o cremă grasă pe lângă linia părului, pe urechi, pe gât și pe ceafă.

Nu faci testul înainte

Orice producător recomandă ca înainte să aplici vopsea de păr pe tot capul să faci un test cu două-trei zile înainte. Și nu degeaba! Pe lângă faptul că ai putea avea o reacție alergică urâtă sau pielea se poate irita, culoarea poate să nu arate pe părul tău la fel de bine ca pe cutie, așa că eviți o transformare neplăcută.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton