Dr. Dana Miricioiu: „Pleci în vacanţă? Îţi spun cum să ai o piele superbă vara aceasta!”

De Dr. Dana Miricioiu pe

Epilarea definitivă şi celulita erau până acum principalele cerinţe ale femeilor, care doreau să îşi expună trupul frumos pe plajele însorite. În ultima perioadă, aflând de acţiunea nocivă a razelui soarelui asupra pielii, doamnele vin şi îmi cer sfatul cu privire la tratamentele pe care le pot face astfel încât să minimalizele uscarea şi ridarea pielii în timpul vacanţelor.

Buze hidratate pe timp de vară

În afara protecţiei obligatorii cu creme cu factor de protecţie mare, aplicată atât pe faţă, corp, dar şi pe buze, hidratarea deţine un rol important.

Şi buzele trebuie hidratate

Acoperite de o piele foarte fină, buzele sunt extrem de sensibile la factorii de mediu. Căldura excesivă, o hidratare necorespunzătoare sau anumite afecţiuni ale organismului îşi lasă amprenta asupra aspectului buzelor. De asemenea, trecerea anilor lasă riduri nu numai la nivelul feţei, dar şi al buzelor. Ne îngrijim oare cum trebuie şi de acest aspect? Le hidratăm cum se cuvine? De multe ori, uităm de ele şi ne aducem aminte că şi ele merită atenţia cuvenită atunci când le simţim deshidratate şi crăpate.

Lip Refresh – pentru a avea buze strălucitoare, extrem de senzuale, cu aspect de catifea, irezistibil de sărutabile!
Dr. Dana Miricioiu: „Pleci în vacanţă? Îţi spun cum să ai o piele superbă vara aceasta!”

Lip Refresh este un tip special de acid hialuronic care se injectează în buze, fiind special conceput pentru a restaura balanţa hidrică a acestora, îmbunătăţind şi stuctura pielii care le acoperă. Lip Refresh este un tratament inovator, destinat special revitalizării buzelor prin hidratarea pe care o produce,  îndepărtând aspectul prăbuşit, plat şi ridat al acestora, care apare odată cu trecerea anilor.

Şi tenul nostru are nevoie de hidratare corectă în acest anotimp calduros!
CITESTE CONTINUAREA PE PAGINA DANEI!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro