O unghie infectată sau incarnată poate fi o sursă de durere continuă, şi poate duce la probleme de sănătate mult mai grave, dacă nu se acţionează la timp. Dar pentru că prevenţia este mai importantă decât tratamentul, azi îţi spunem care sunt principalele greşeli pe care le faci atunci când îţi tai unghiile de la picioare, dar şi cum poţi evita aceste greşeli.
Nu-ţi pregăteşti picioarele înainte
Înainte de a te apuca să-ţi tai unghiile de la picioare, mai ales dacă ai probleme cu unele dintre ele, dacă s-au îngroşat sau dacă au crescut mai mult ca de obicei, e bine să îţi speli picioarele cu apă călduţă şi săpun sau să le laşi la înmuiat pentru câteva minute. În felul acesta, unghiile vor fi mult mai moi şi mai uşor de tăiat.
Foloseşti un instrument greşit
Foloseşte o unghieră sau o forfecuţă care să nu aibă vârfurile prea ascuţite, pentru că altfel rişti să te răneşti, dacă într-un moment de neatenţie faci o mişcare greşită.
Schimbi forma naturală a unghiilor
Taie-ţi unghia urmând forma naturală a acesteia. Nu e bine să schimbi forma unghiilor de la picioare, pentru că dacă le rotunjeşti ori le tai prea mult colţurile, atunci când vor creşte există riscul să crească în carne.
Nu-ţi tăia unghia prea din carne pentru că rănile deschise la picioare, oricât de mult ar fi, riscă să se infecteze foarte repede. Iar dacă se infectează, nu numai că vei avea o problemă în plus de rezolvat, dar senzaţia va fi foarte neplăcută, putând ajunge chiar şi la dificultăţi de mers.