Vladimir Drăghia. Despre poezie, documentare și dragoste fără plural

De Revista Unica pe

Vladimir Drăghia a descoperit anul acesta că se pricepe la scris. El va lansa în curând prima sa carte de poezii, Dragoste n-are plural, și lucrează la cel de-al doilea documentar, despre vise împlinite și riscuri asumate.
Află din numărul de decembrie al revistei Unica, recent apărută pe piață,despre cum s-a apucat de scris și ce poezie a scris special pentru Unica.

Sunt multe persoane care scriu, dar n-au curajul să publice. Ție cine sau ce îți dă încredere în ceea ce faci?

De obicei scriu despre sentimente frumoase, descriu trăiri curate, pozitive. Cred că asta mă face să nu mă gândesc la ce impresie voi face eu, ci la ce vor transmite cuvintele mele. O iau mai mult ca pe o datorie de a emite gânduri frumoase. Nu are cum să îmi fie frică să fac bine, mai ales cand suntem înconjurați de atâta nevoie de bine.
Care sunt punctele forte ale felului în care scrii?
Lipsa de surplus și sinceritatea naivă cu care descriu sentimente de oameni mari.

Ce cauți sau apreciezi la o femeie?
Nu știu, totul este crucial, la fel cum totul devine complet insignifiant, daca îmi place foarte mult un singur lucru.

Care este ultima carte bună citită?
Mi-a plăcut foarte mult Eleganța ariciului.

Care este cel mai mare vis pe care-l ai tu?
Să mă bucur de tot ce îmi oferă viața.

Ce-ți place cel mai puțin în industria filmului și a showbiz-ului?
Showbiz-ul cred că este pretutindeni la fel de jegos, de asta nici nu mă deranjează, măcar știi la ce să te aștepți, dar ipocrizia majorității consumatorilor de teatru și film este de-a dreptul descurajantă. Chiar dacă un spectacol de teatru sau un film autohton lasă de dorit pe toate planurile, ei tot se ridică in picioare, aplaudă, aclamă, cer bis. Mi se pare o lipsă de curaj care nu face altceva decat să împiedice evoluția.

În ce proiecte ești implicat acum?
Postproducția documentarului despre care ți-am vorbit, publicarea cărții, câteva filmări la Antena 1 pentru emisiunea „Totul e permis”, și câteva filmări la Prima TV. Am foarte mult timp liber, e plăcut.
Crezi că vei scrie și proză, sau ești atras doar de poezie?
Habar n-am. Așa cum m-a lovit poezia, într-o noapte, mă poate lovi și proza. Spre binele tuturor, sper să nu mă apuce și cântatul, că scapă cine poate.

Cine te-a influențat cel mai mult până acum?
Mama.

Descopera cele mai frumoase poezii de dragoste!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro