Cea mai lungă călătorie…

De Raluca Hagiu pe

Erupţia vulcanului cu nume de nepronunţat mi-a ajuns la urechile căştii de snowboard pe gheţarul Pitztal din Austria. Am clasificat ştirea la capitolul fapt divers şi mi-am continuat…
… coborârea pe pârtie.Totul avea să se întâmple aşa cum planificasem, îmi imaginam.

Urma să decolez spre casă peste două zile. Aşa e la peste 3 000 de metri. Eşti cu capul în nori, norii sunt ca vata de zahăr şi nimic nu te poate aduce cu picioarele pe pământ. Cel mult o ridicătură de zăpadă care-ţi pune piedică tocmai la refrenul lui Guano Apes din „Lords of the Boards”.

A doua zi dimineaţă, aflu că s-a închis aeroportul Heathrow, dar tot nu mă îngrijorez. De ce aş face-o? Sunt la mii de kilometri de evenimentul care îi pune pe jar pe londonezi. Îi-n plus, conform unui fulgerător calcul al probabilităţilor, şansele ca norul de cenuşă să se extindă atât de repede, ameninţător şi ireversibil asupra celorlalte aeroporturi tind spre zero.

Ca-n bancul cu teroriştii. Dacă urci în avion cu o bombă la tine, probabilistic vorbind, şansele de a fi în aceeaşi aeronavă cu un terorist sunt egale cu zero.

Cea mai lungă călătorie…
Doar în cazul vulcanului EyjafjallajÅ¡kull, statisticile au fost făcute praf. La fiecare două coborâri cu placa aflu că se mai închide un aeroport.

La après schi gândul că aerodromul din Viena va avea aceeaşi soartă devine mai limpede decât cerul Austriei.

Până seara trec prin toate stările.

De la bucuria de a rămâne încă o zi pe pârtie până la frustrarea că m-aş putea întoarce cu trenul sau, mai rău, cu autobuzul şi adrenalina că mă aflu în mijlocul evenimentelor, într-o situaţie complet nouă, provocatoare, singulară.

Până la urmă, de câte ori paralizează un vulcan, din cei maximum 70 care erup anual, o Europă întreagă? 

Variantele de întoarcere se risipesc încet, încet, ca particulele de cenuşă vulcanică. Unele cad pur şi simplu, altele din cauza ploii. Gata, s-a închis şi Malpensa din Milano. Şi Otopeni. La trenurile din Viena nu mai sunt bilete. Şi dacă ajungi acolo şi nu găseşti bilet de tren rămâi cu ochii-n… nor, pentru că toate hotelurile din oraş sunt pline. Şi un taxi până la Bucureşti, am aflat ulterior de la cineva care a păţit-o, costă vreo 800 de euro.

Încă o zi pe pârtie este, evident, cea mai bună soluţie! Apoi, lungul drum spre casă. Trei ore cu maşina până-n Innsbruck, cinci cu trenul până la Viena, o escală de nouă ore şi încă 23 de ore, tot cu trenul, până la Bucureşti. Ieftin! În 40 de ore am aterizat acasă.

M-am întors în bagaje cu o experienţă nouă, cunoştinţe avansate despre Islanda şi un subiect de articol foarte interesant (pagina 52), pe care te invit să-l descoperi!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia