Perechile şi poveştile din noul sezon „Dansez pentru tine”

De Unica.ro pe

Din 21 octombrie, începe sezonul cu numărul 12 al emisiunii „Dansez pentru tine”. Iată care sunt poveştile concurenţilor şi pentru ce vor lupta ei.
Perechile ne vor încânta cu dansuri deja consacrate, precum dansul în ploaie, dansul la bară, musicalul sau cabaretul, dar şi cu unele noi ca belly-dance, dans cu focul, flamenco sau menuet. Iată ce visuri speră să-şi îndeplinească cei opt concurenţi şi partenerii lor.

Catrinel Sandu şi Ionuţ Ionescu

 
Ionuţ a locuit până la vârsta de 8 ani în Iaşi, într-o garsonieră împreună cu părinţii şi cei 5 fraţi. La 8 ani însă a fugit de acasă şi a trăit pe străzi până ce printr-un concurs de împrejurari a ajuns în căminul de copii „Steaua Speranţei” din Alba-Iulia.

Acum luptă pentru a-i ajuta pe toţi copii din acest cămin. Îşi doreşte să devină antrenor de dans, să poată studia şi să aibă o sală a lui.

Perechile şi poveştile din noul sezon "Dansez pentru tine"

Citeşte continuarea în pagina următoare!

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3 4 5 6 7 8

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge