8 oraşe în care Carnavalul este la putere!

De Adina Radu pe

Deşi Brazilia este liderul incontestabil al dansului şi bunei dispoziţii, nu este singura ţara în care se organizează Carnavale faimoase. Aflaţi care sunt cele 8 ţări care organizează astfel de festivităţi atrăgând turişti din toate colţurile lumii.
1. Rio de Janeiro, Brazilia
Când vine vorba de carnaval, nici un oraş din lume nu atrage atenţia mai mult decât Rio de Janeiro, unde distracţia începe în primele luni ale anului. Elementul care atrage turiştii în număr mare este parada şcolilor de samba.
8 oraşe în care Carnavalul este la putere!

2. Veneţia, Italia
În perioadă Carnavalului, Veneţia primeşte cel mai mare număr de turişti, atraşi în principal de tradiţia istorică care datează din secolul XII-lea şi a avut zilele de glorie în secolul al XVIII-lea. În perioada carnavalului, Veneţia, cunoscută sub numele de Regina Adriaticii, beneficiază de festivităţi mascate ce se întind pe toate străzile.
8 oraşe în care Carnavalul este la putere!

3. New Orleans, Statele Unite
În capitala mondială a jazz-ului se întâmplă cel mai faimos carnaval din Statele Unite: Mardi Gras. Şi dacă aveaţi impresia că doar în Brazilia veţi vedea goliciune la carnaval, atunci trebuie neapărat să daţi o tură la Mardi Gras.
8 oraşe în care Carnavalul este la putere!

4. Köln, Germania
Germanii încep să se pregătească de carnaval cu mult înaintea brazilienilor. La Köln, festivităţile încep deja din noiembrie – mai exact la ora 11:11 pe 11 noiembrie (a 11-a luna din an) şi se prelungesc până de Miercurea Cenuşie. Sărbătorit în timpul iernii, caranavalul de la Köln marchează ceea ce germanii numesc „al cincilea sezon”.
8 oraşe în care Carnavalul este la putere!

5. Nissa, Franţa
În oraşul francez Nissa – cea mai mare staţiune de pe Costa de Azur – atracţiile carnavalului sunt marionetele gigantice, petrecerile stradale şi celebra Bătaie cu flori. Tradiţia Bătăii cu Flori datează din 1876.
8 oraşe în care Carnavalul este la putere!

6. Quebec, Canada
Cel mai mare carnaval de iarnă din lume, Carnavalul de la Quebec, durează trei săptămâni. Festivalul cuprinde concerte, parade, sculpturi în zăpadă, cluburi de noapte şi activităţi sportive cum ar fi pescuitul la copcă. În ciuda temperaturilor de -10 grade (care permit construirea palatelor de gheaţă) – mii de omenii din întreaga lume participă.
8 oraşe în care Carnavalul este la putere!

7. Barranquilla, Columbia
În oraşul columbian situat la 700km de Bogota vă puteţi bucura de o serie de evenimente ce includ parade şi dansuri pe ritmuri populare. Declarat de UNESCO ca fiind parte a patrimoniului oral şi imaterial al umanităţii, evenimentul are punctul culminant în sâmbăta dinaintea Postului Mare, cu Bătaia de Flori.
8 oraşe în care Carnavalul este la putere!

8. Basel, Elveţia
Cunoscut sub numele de Fasnacht acest carnaval începe luni, înaintea Miercurii Cenuşii şi durează 72 de ore. Toate luminile se sting şi mai multe grupuri mascate  defilează cu lanterne prin centrul oraşului acompaniaţi de muzică de flaut şi tobe.
8 oraşe în care Carnavalul este la putere!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro