De ce e importantă rata metabolică și cum o poți stimula: 4 trucuri mai puțin cunoscute

De Unica.ro pe 02 octombrie 2018

Rata metabolică este un aspect important pentru sănătatea și aspectul nostru fizic, însă unul relativ neglijat în raport cu importanța sa. Nu ar trebui să o confunzi cu metabolismul, un termen mai general care reprezintă totalitatea reacțiilor chimice din corp. Rata metabolică se referă strict la numărul de calorii arse. Practic, atunci când ai o rată metabolică înaltă, consumi mai multe calorii și îți este mai ușor să îți menții greutatea sau să slăbești. Un alt beneficiu al unei rate metabolice înalte este faptul că te poți bucura de mai multă energie pe parcursul zilei.

Prin urmare, e de dorit să ai o rată metabolică înaltă și, din fericire, acesta nu e fixă: poți face schimbări ca să o crești. Dacă știai deja de rata metabolică, probabil le cunoști pe cele principale, cum ar fi să faci exerciții fizice și să mănânci suficient (dietele drastice pot chiar să îți scadă rata metabolică). Există însă și soluții mai puțin cunoscute. Iată câteva astfel de trucuri pentru stimularea ratei metabolice:

  1. Ia suplimente nutritive cu carnitină

Un mod foarte simplu de a-ți crește rata metabolică, care nu implică schimbări majore de stil de viață, este consumul de suplimente nutritive cu carnitina. L-carnitina este un aminoacid care contribuie la transportul acizilor grași în celule; astfel, aceștia sunt transformați mai rapid în energie. L-carnitina se găsește și în carnea roșie, însă consumul acesteia vine și cu dezavantaje. Mai exact, acest aliment conține grăsimi saturate, poate crește colesterolul și, consumată în cantități mari, crește riscul de cancer colorectal. Prin urmare, e mai bine să alegi suplimente nutritive decât să crești cantitatea de carne roșie ca să te bucuri de mai multă L-carnitină.  

  1. Consumă carbohidrați noaptea

Un studiu din Jurnalul European de Nutriție, citat de Eat This, pune sub semnul întrebării o recomandare foarte comună: să nu consumăm carbohidrați noaptea, pentru că, în caz contrar, ne îngrășăm. Însă studiul respectiv a ajuns la concluzia opusă. Două grupuri de bărbați au încercat să slăbească folosind diete identice, cu o singură  diferență: unii consumau carbohidrații ziua, iar ceilalți noaptea.

Surprinzător, cei care au consumat carbohidrații noaptea au ars mai multe calorii a doua zi prin digestie (proces cunoscut ca efect termogenetic al alimentelor – ETA). Bineînțeles, acest lucru nu înseamnă că e în regulă să mănânci dulciuri noaptea. Grupurile de studiu erau la dietă, mâncând mai puține calorii și din surse de calitate, cu conținut nutrițional ridicat.

  1. Bea mai multă apă

Pentru creșterea ratei metabolice, e important să consumi apă. Se pare că atunci când consumi jumătate de litru de apă îți crești metabolismul cu 10-30% pentru aproximativ o oră. În plus, consumând mai multă apă scazi automat cantitatea de sucuri (cu toate că ar fi bine să le elimini), ceea ce înseamnă un aport caloric mai mic. Totodată, temperatura apei contează: atunci când bei apă rece, corpul își folosește energia pentru a o aduce la temperatura sa, ceea ce îți crește rata metabolică, potrivit Healthline.

  1. Evită lumina de la smartphone și computer înainte de culcare

Pe lângă faptul că adormim mai greu, atunci când ne expunem la lumină intensă seara, rata metabolică se schimbă și nu în avantajul nostru. Ajungem să avem nivele mai ridicate de glucoză în sânge, iar în timp acest lucru poate contribui la creșterea în greutate și la un risc mai mare de diabet, conform Science Daily. Există două soluții: evită să folosești telefonul mobil, tableta sau PC-ul cu câteva ore înainte de culcare sau instalează-ți aplicații care reduc automat luminozitatea ecranelor, pe măsură ce se apropie ora de culcare (spre exemplu, f.lux sau Twilight).

Sursă foto: Shutterstock

(P) Articol realizat in colaborare cu ProNutrition.

 

Lidia Buble, dezvăluiri din copilărie: "Mi se părea ceva anormal să adorm fără să iau bătaie"

Lidia Buble, dezvăluiri din copilărie: "Mi se părea ceva anormal să adorm fără să iau bătaie"