CRBL, despre o perioadă grea din viața sa: “Am dormit de foame”

De Mădălina Manole pe 15 iunie 2018
CRBL este unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului, însă viața sa nu a fost dintotdeauna roz. Înainte de a cunoaște celebritatea, artistul avea chiar și zile când se culca nemâncat.

CRBL s-a făcut remarcat în trupa Simplu, unde a cântat alături de Marius Moga și Smiley, însă înainte de a avea succes, artistul nu a dus-o prea bine din punct de vedere financiar:  “Lumea ne vedea la televizor, rula videoclipul pe canalele de muzică, dar viața noastră din spatele camerelor era alta. Veneam cu 2 ore mai devreme în București, la metrou ne schimbăm de haine și făceam antrenament două ore la metrou. A venit Smiley în trupă în 2002. Din momentul ăla a fost altfel. Din momentul ăla m-am trezit în șoc. Nu întelegeam de ce vin copiii la concerte, pun mâna pe tine și leșină. Am început să fiu din ce în ce mai des chemat la București. Am stat cu Moga și cu Smiley în aceeași casă, toți plătind chiria. Dar acum se ridicase ștacheta, nu mai mergea cu second-hand-ul și atunci banii îi țineam numai pentru a avea bani să ieșim, dacă ne chema o altă trupă sau trebuia să ne vedem cu cineva în oraș.” –  a dezvăluit CRBL la Kanal D.

CRBL nu s-a rușinat să recunoască că a avut inclusiv zile când nu avea ce mânca, însă, așa cum bine se spune, arta cere sacrificii, iar aceste etape grele l-au ambiționat mai mult să exceleze și, iată, astăzi este cunoscut în toată țara: “Mergeam la Moga la studio toată ziua, stăteam acolo, făceam muzică și ne cumpărăm ce puteam – pâine, pateu, muștar, sau din când în când mai cumpărăm o pizza. Am dormit și de foame, pe cuvânt. Nu aveam ce să mâncăm și ne-am băgat să dormim. Nu sunt povești. Ce se vede aste una. Am dormit de foame.” – a povestit CRBL pentru sursa citată.

Citește și – Îl recunoști? Cum arăta Andrei Ștefănescu în urmă cu 20 de ani

Citește și – EXCLUSIV! Dieta pas cu pas cu care se menține în formă Nicoleta Nucă

Sursă foto: Libertatea

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite