Cine se opune introducerii educației sexuale în programa școlară?

Deși beneficiile educației sexuale sunt validate atât prin studii, cât și prin experiența modelelor implementate în țările vestice, în România există în continuare voci care se opun introducerii acestui tip de educație în programa școlară, iar argumentele folosite nu fac altceva decât să perpetueze nivelul de homofobie din societate.

Ce spune proiectul de lege „Inocența copilăriei”

La sfârșitul lunii februarie, Senatul a pus din nou în dezbatere proiectul de lege „Inocenţa copilăriei“, conform căruia profesorii care fac educație sexuală în învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, fără acordul scris al părinţilor sau tutorelui, riscă închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă.

Legea a fost iniţiată în 2016 de către deputatul PSD Ninel Peia și a primit aviz negativ din partea comisiilor de specialitate din Parlament și din partea Guvernului României, dar anul acesta proiectul a trecut tacit de Senat și urmează să fie analizat în Camera Deputaților. În expunerea de motive a proiectului său de lege, Ninel Peia a declarat într-un interviu pentru Digi24 că educația sexuală în rândul adolescenților ar încuraja orientările sexuale LGBT+: „De ce trebuie să omorâm inocența copiilor, atunci când încă se mai joacă cu maimuțoii de pluș? În școlile din România se introduc pe ascuns prozelitismul LGBT, pornografia și se încearcă să distrugă și să distorsioneze mințile copiilor noștri”.

Ninel Peia a susținut și o conferință de presă pentru promovarea proiectului său legislativ, fiind susținut de câțiva reprezentanți ai unor organizații conservatoare. Potrivit activenews.ro, Cristian Filip, membru fondator al Alianței Părinților din România, a justificat în timpul conferinței necesitatea Legii Inocenței în felul următor: „Un copil este o rază de nevinovăție care traversează lumea noastră, adesea hâdă și coruptă. Unii cred că această nevinovăție expiră rapid și are nevoie de o educație sexuală făcută în școală, pentru a-și începe viața intimă în cunoștință de cauză, că ar trebui să i se vorbească oricărui copil, din ciclul primar dacă se poate, nu numai despre anatomia și fiziologia aparatului reproducător, ci și despre masturbare, sex oral, sex anal sau relații homosexuale”.

Educatie sexuala in scoli

Biserica Ortodoxă Română se opune educației sexuale în școli

În același timp, Biserica Ortodoxă Română consideră că o astfel de materie prezentă în școli ar putea grăbi debutul vieții sexuale și, așa cum se arată într-un comunicat oficial, ar încuraja orientări sexuale de tip LGBT+, devenind “vehiculul unei educații de tip homosexual, de tip transexual, de tip transgender”.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a precizat că Biserica Ortodoxă Română este de acord cu ore de informare, susținute de un profesor de biologie sau dirigintele clasei, dar nu de cursuri complexe privind educația sexuală. ”Biserica Ortodoxă Română este de acord la nivelul unor ore de informare pe care le poate face profesorul de biologie sau dirigintele, în legătură cu riscurile reale la care se pot expune tinerii care încep o viață sexuală prea timpuriu și dezordonată. De aici nu rezultă că în România, în școlile românești, este necesară o materie numită Educație Sexuală în programa școlară, începând din clasele primare, unde avem copii inocenți total, până la clasele terminale. Pentru că, repet, copilul are nevoie de educație cu majusculă și nu de educație sexuală intensivă.”.

Vasile Bănescu a mai precizat că graviditatea și nașterile în rândul adolescentelor din România nu sunt cauzate de lipsa educației sexuale în școli, ci de mediul în care acestea trăiesc: ”S-a spus că este necesară o intensă educație și o coerentă educație sexuală în școlile românești, din cauza existenței unui așa-zis fenomen: graviditatea și nașterile în rândul adolescentelor din România. În primul rând, nu este vorba despre un fenomen, este vorba de cazuri punctuale, probabil numeroase, care, însă, nu au în spate o cauză legată de absența educației sexuale în școală. E un sofism foarte ieftin să spui că o fată de etnie romă sau o fată abuzată sexual sau o fată care a abandonat școala, care trăiește fără părinții ei plecați în străinătate și care, bineînțeles că intră într-o derivă morală au ajuns în situația nefericită de a fi gravide din cauza lipsei de educație sexuală. Toate aceste cazuri care se invocă au în spate, de fapt, motive sociologice: abandon școlar, plecarea părinților în străinătate, lipsa de acces la informare în mediul virtual, în special în mediul rural, și, nu în ultimul rând, apartenența la o anumită etnie, unde viața sexuală se începe mult mai devreme”.

Educatie sexuala in scoli 2

Această abordare i-a adus purtătorului de cuvânt o reclamaţie la Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării, inițiată de organizaţiile E-Romnjia și Centrul Filia, care au semnalat declaraţiile discriminatorii la adresa fetelor rome și a fetelor provenind din categorii sociale defavorizate. Aceste declaraţii „întăresc prejudecăţile la adresa minorităţii rome și a grupurilor vulnerabile și alimentează ura împotriva fetelor rome și a fetelor aparţinând grupurilor vulnerabile prin asocierea exclusivă a acestora cu numărul ridicat de nașteri în rândul adolescentelor”. „Declaratiile sale, transmise prin mass-media, au un impact puternic, ca urmare a capitalului simbolic pe care îl deţine instituţia religioasă pe care o reprezintă domnul Bănescu și legitimează rasismul, sexismul și clasismul existente în societatea românească”, au comunicat reprezentantele celor două organizații.

Ce spune Coaliția pentru Familie despre educație sexuală în școli?

Alături de Biserica Ortodoxă Română și Coaliția pentru Familie condamnă categoric inițiativele societății civile pentru introducerea educației sexuale în școlile din România. Într-un status distribuit pe platforma Facebook, semnatarii coaliței precizează: “Condamnăm în termenii cei mai fermi campania de „educaţie” pentru homosexualitate a minorilor din mediul liceal românesc începută la 19 ianuarie 2018, la Bucureşti şi continuată la Focşani, zilele trecute, cu o conferinţă care a încălcat flagrant drepturile părinţilor şi ale copiilor.”

Organizarea de dezbateri şi de „psihodrame” cu tematică homosexuală având ca participanţi minori, fără consimţământul informat al părinţilor, constituie acţiuni nelegale cu impact major asupra psihicului minorilor, pentru care trebuie să existe răspundere penală. (…) Demararea în ţară, peste voința clar exprimată a zeci de mii de părinţi, a unor activități „educative” cu minori, ținute de activiști LGBT şi de propagandişti din mediul academic, reflectă pe deplin caracterul organizat al implementării în România a unui program de promovare a homosexualităţii pentru minori în şcoli, concomitent cu anihilarea oricărei încercări a părintilor de a se opune confiscării dreptului lor constituţional de a decide cu privire la copiii lor. (…) Dumnezeu să ocrotească România! “, a mai adăugat Coaliția.

Cu toate că Organizația Mondială a Sănătății recomandă introducerea educației sexuale în școli ca pe o măsură eficientă de sănătate publică, deocamdată, în România, doar 2.000 dintre cele 19.000 de școli au acceptat să predea ore de educaţie pentru sănătate, în programa cărora există și ore de educaţie sexuală. Interesul este însă extrem de scăzut, așa cum reiese din datele oferite de Ministerul Educaţiei: doar 8% dintre elevii din România au optat pentru acest opţional în anul școlar 2016–2017, cu 2% mai puţini decât în anul precedent.

Citește și:

Cum se face educație sexuală pe segmente diferite de vârstă. Interviu cu un psihoterapeut

Scrisoare deschisă pentru introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în școli

Ce spun cifrele despre lipsa educației sexuale în România

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Social
Vă recomandăm: