Lună Plină în Gemeni pe 8 decembrie 2022. Rac, Berbec, Fecioară, printre zodiile cele mai afectate

De Oana Dinu, pe

Luna Plină în zodia Gemeni se va forma în data de 8 decembrie 2022 și se va afla în conjuncție cu Marte retrograd. Acest aspect astrologic poate aduce multe provocări, dar și unele oportunități. Nativii ar putea avea parte de trăiri intense, irascibilitate, agitație.

Luna Plină în zodia Gemeni se va produce pe 8 decembrie 2022 și va avea impact asupra tuturor zodiilor, în diferite sectoare de viață. Iată cum vor fi afectați nativii, potrivit previziunilor astrologice de pe horoscop-urania.com.

Lună Plină în zodia Gemeni – Berbec

Luna Plină în Gemeni, din 8 decembrie 2022, le poate aduce nativilor Berbec probleme de comunicare și în relațiile cu cei din jur. Pot fi mai agitați, mai nervoși și se pot lăsa antrenați cu ușurință în conflicte din cauza diferențelor de opinie. De asemenea, pot întâmpina provocări legate de deplasări și ar trebui să aibă mai multă grijă pe drum.

Lună Plină în zodia Gemeni – Taur

Nativii Taur se pot bucura de obținerea unor beneficii în urma muncii depuse sau pot avea parte de provocări în sectorul financiar. Aceștia pot pierde bani sau bunuri materiale. De asemenea, pot ajunge la adevărate conflicte pentru a avea câștig de cauză într-o chestiune de ordin legal.

Lună Plină în zodia Gemeni – Gemeni

Ultima Lună Plină din an, din data de 8 decembrie 2022, se petrece chiar în zodia lor și le poate aduce acestor nativi schimbări importante pe plan personal. Contextul astrologic poate veni cu probleme în sectorul relațional. Pot apărea conflicte și nativii zodiei Gemeni chiar pot ajunge să încheie anumite etape, cum ar fi relația de cuplu.

Lună Plină în zodia Gemeni – Rac

Acest aspect astrologic le poate aduce nativilor Rac tumult interior și agitație mentală, ce îi poate extenua. De asemenea, aceștia se pot confrunta și cu unele probleme de sănătate. Este o perioadă în care ar trebui să fie mai atenți la stilul de viață și să se odihnească mai mult.

Lună Plină în zodia Gemeni – Leu

Luna Plină din zodia Gemeni se va petrece în sectorul relațiilor de prietenie și de iubire. Este un moment în care nativii vor simți nevoia să-și exprime sentimentele pentru cineva drag și vor căuta moduri prin care să le susțină cu fapte.

Lună Plină în zodia Gemeni – Fecioară

Contextul astrologic poate fi unul destul de tensionat pentru nativii Fecioară. Se pot confrunta cu critici și remarci supărătoare, iar imaginea lor publică poate avea de suferit. Trebuie să fie mai atenți la modul în care comunică și acționează în această perioadă.

Citește și: Horoscop chinezesc 2023. Schimbări majore pentru unii nativi și situație limită pentru alții, în anul Iepurelui de apă

Zodiile care vor avea noroc în dragoste în 2023. Nativii care pot primi o cerere în căsătorie

Mariana Cojocaru, previziuni astrologice pentru luna decembrie. Risc de accidente pentru unele zodii

Horoscop 2023. Noul an vine cu experiențe magice, dar și cu multe provocări. Previziuni astrologice pentru fiecare zodie

Lună Plină în zodia Gemeni – Balanță

Luna Plină din zodia Gemeni va afecta sectorul comunicării, al cunoștințelor și al deplasărilor. S-ar putea ca discuțiile cu cei din jur să nu fie prea plăcute și ar fi bine ca nativii să evite conflictele și să încerce să asculte și punctul de vedere al celorlalți.

Lună Plină în zodia Gemeni – Scorpion

Acest aspect astrologic se va petrece în sectorul banilor și al beneficiilor materiale. Nativii pot obține unele avantaje financiare, dar pe de altă parte acest context le poate aduce și provocări. Aceștia pot avea reacții exagerate în interacțiunile cu ceilalți. Nu este deloc o perioadă bună pentru a lua decizii importante.

Lună Plină în zodia Gemeni – Săgetător

Cu Luna Plină în sectorul relațiilor parteneriale, Săgetătorii pot avea o perioadă destul de agitată. Tind să fie impulsivi, pasionali, încăpățânați. Vor fi destul de rigizi în dialoguri și își vor urma cu strictețe principiile și convingerile. Se pot confrunta cu conflicte, inclusiv în relația de cuplu.

Lună Plină în zodia Gemeni – Capricorn

Luna Plină în Gemeni se va petrece în sectorul sănătății și al muncii. Nativii se pot confrunta cu stări de rău sau probleme de sănătate minore. Este un moment bun să decidă să facă schimbări în rutină și să aibă mai multă grijă de ei. Și în sectorul profesional se pot aștepta la provocări.

Lună Plină în zodia Gemeni – Vărsător

Contextul astrologic le va impacta relațiile de prietenie și sectorul afectiv. Nativii pot avea trăiri mai intense, se pot simți confuzi, nehotărâți. Aceștia vor să își dea seama cum să se raporteze la o relație de iubire sau de prietenie, dar le va fi greu să ajungă la o concluzie în această perioadă.

Lună Plină în zodia Gemeni – Pești

Luna Plină din Gemeni le poate aduce acestor nativi probleme în sectorul familial pe diverse teme, în special legate de gestionarea unor bunuri comune. Diferența de opinii poate duce la adevărate conflicte cu cei dragi. În schimb, în sectorul socio-profesional se pot bucura de noi oportunități, dar trebuie să fie atenți, să nu-și rateze șansele.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!