Cum îi transformi defectele în calităţi, în funcţie de zodie

De Raluca Cristea, pe Ultimul update Marți, 15 martie 2022, 11:40

Orice om are defecte iar iubitul tău cu siguranţă nu face excepţie, oricât de îndrăgostită ai fi. Ca să previi din timp dezamăgirile…

… fi isteaţă şi învaţă să-i transformi defectele în calităţi!

Bărbatul Berbec


Nerăbdarea este principalul lui defect şi ajunge să fie chiar obositor din cauza asta. Învaţă să priveşti asta ca pe o calitate şi gândeşte-te că vrea să facă multe lucruri într-un timp scurt, ceea ce poate să-ţi aducă şi surprize frumoase. Când se enervează, aruncă câteva replici şi pleacă. E bine şi aşa, aveţi cel puţin câteva minute ca să vă liniştiţi. Când eşti supărată, te împacă dar dacă eşti prea drăgăstoasă, se plictiseşte repede. Nicio problemă! Mai sunt atâtea lucruri pe care le poţi face! E bine că merge după principiul “ce-i puţin nu-i de ajuns, ce-i mult strică”

Bărbatul Taur

Îi lipseşte flexibilitatea, dar măcar asta înseamnă că are şi nişte principii solide. Este destul de tăcut aşa că ai mereu ocazia să comunici tot ce vreui să ştie, să îl provoci, să îl laşi să te cunoască. Nu prea are simţul aventurii, dar asta înseamnă că ai cu el siguranţa unui trai în doi cât se poate de cald, liniştit. Odată ce ai o relaşie cu el, te consideră un fel de proprietate a lui iar asta nu e rău dacă nu întrece limitele, pentru că are altfel grijă de tine şi e atent la cine te înconjoară.

Bărbatul Gemeni

Mereu schimbător – când e rece, calmează-te ştiind că îi trece repede şi începe cu dulcegăriile ca să-ţi treacă; când pare că nu are chef de nimic, nu mai e mult până sare pe tine şi te sărută pătimaş. Aşa e el – orice defect al lui e imediat urmat de o calitate. Când se laudă pe sine, de fapt se laudă şi pentru ce este el acum, lângă tine. Uneori nu îţi dă siguranţa relaţiei dar asta nu e rău dacă te gândeşti că, cu el viaţa îţi aduce multe surprize şi adrenalină. Când vorbeşte prea mult şi este anxios, lasă-l să se manifeste pentru că sigur o să aibă o idee bună în urma efortului verbal.

Bărbatul Rac

Când este suspicios şi nu vorbeşte mult, într-adevăr este obositor, dar e şi bine pe de o parte pentur că sigur îşi formează păreri despre tine în timp ce tace şi tu încerci să îi intri în graţii. Când e supărat din cauza serviciului sau familiei şi se retrage în carapacea lui, profit de timpul în care îţi cere să stea singur ca să-i pregăteşti o surpriză. Va aprecia. Este foarte sensibil la factorii externi şi asta este bine în sensul că te poţi aştepta de la el la reacţii rapide şi mai rar o să-ţi ascundă ce părere are despre cum eşti sau ce faci.

Bărbatul Leu

Este foarte orgolios, dar asta înseamnă că nu vrea să renunţe la principiile lui de o viaţă. Îi place poate prea mult să iasă în faţă, să fie cunoscut de lume şi asta nu e rău dacă te gândeşti că tu îl ţii de mână şi formaţi un cuplu cu care el, probabil, se laudă. Dacă faci glume pe seama lui, se enervează. Nicio problemă, îi trece imediat. Apelează la şantaj sentimental destul de des şi tot tu ieşi în câştig dacă mergi pe ideea de serviciu contra serviciu.

Bărbatul Fecioară

Critică, critică şi iar critică. Este cel mai mare defect al lui dar partea bună este că eşti mereu sub lupă şi când o dai în bară, poţi să remediezi rapid câte ceva. Gustul lui pentru perfecţiune, deşi devine uneori agasant, te ajută de fapt să fii mereu la înălţimea aşteptărilor. Te protejează poate prea mult dar aşa ai şi tu mai multă siguranţă. Îi lipseşte acea afecţiune erotică specifică iubiţilor pasionali şi poţi să modifici imediat asta cu iniţiative erotice în pat.

Citeşte continuarea pe pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!