Facturi mai mici la căldură din 1 noiembrie 2026. Cine beneficiază de măsură

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sezonul rece vine cu o surpriză din punct de vedere fiscal pentru cetățenii ale căror locuințe sunt conectate la sistemul centralizat de termoficare. Guvernul a decis reducerea cotei Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) aplicată livrării de energie termică de la 21% la 11%.

Măsura intra în vigoare de la 1 noiembrie și va rămâne valabilă până la sfârșitul lunii martie, fiind menită să atenueze presiunea cheltuielilor de iarnă pentru milioane de gospodării, dar și pentru instituții publice precum spitale sau școli.

Cât scade concret factura la întreținere și ce rol au primăriile

Diminuarea crotei de TVA cu 10 puncte procentuale înseamnă o reducere mecanică de aproximativ 8% din prețul total al gigacaloriei. Raportat la un cost mediu național de producție și transport de 400 de lei pe gigacalorie, economia directă se ridică la aproximativ 33 de lei pentru fiecare unitate consumată, notează TVR.

Totuși, impactul final resimțit de populație pe lista de întreținere variază semnificativ de la un oraș la altul. În marile centre urbane unde administrațiile locale acoperă deja o parte consistentă din costuri prin subvenții, decizia fiscală va reduce fie factura directă a cetățenilor, fie efortul financiar suportat de bugetele primăriilor, în funcție de ajustările votate de consiliile locale.

Citeşte şi: Cum arăta Bianca Ghiurcă înaintea operațiilor estetice. Soția lui Marco de la Insula Iubirii este greu de recunoscut

Citeşte şi: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Reacția Cristelei Georgescu, după decizia Curții de Apel: „Dragostea de țară se răsplătește cu gratii”

Garanții de la Ministerul Energiei și avertismentul experților din sector

Pregătirile pentru iarnă au fost analizate în cadrul primului comandament energetic condus de noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță. Oficialul a dat asigurări că lanțul de aprovizionare cu resurse este atent monitorizat și că autoritățile sunt pregătite pentru toate scenariile meteorologice, astfel încât livrarea căldurii să nu înregistreze blocaje logistice.

De cealaltă parte, analiștii independenți din energie subliniază că relaxarea fiscală reprezintă doar o soluție temporară. Otilia Nuțu, expert în politici energetice în cadrul Expert Forum, atrage atenția că ajustarea taxelor nu rezolvă problema cronică a rețelelor de distribuție udate, care pierd cantități uriașe de apă fierbinte în sol. Potrivit acesteia, menținerea artificială a unor tarife mici fără investiții majore în reabilitarea conductelor a accelerat degradarea întregului sistem municipal.

 

Una din zece gospodării se luptă cu plata utilităților

Decizia de reducere a TVA vine într-un moment de vulnerabilitate economică accentuată pentru mulți cetățeni. Datele recente furnizate de Institutul Național de Statistică arată că aproximativ 10% din gospodăriile din România întâmpină dificultăți majore în achitarea la timp a cheltuielilor curente.

Dintre toate cheltuielile lunare, facturile la utilități reprezintă principala sursă de presiune pe bugetul familiilor. În acest context, scăderea cotației de TVA aduce o ușurare imediată, însă sustenabilitatea pe termen lung a sistemului de termoficare depinde exclusiv de atragerea fondurilor europene destinate modernizării infrastructurii.

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton