Avertisment dur al medicilor: ”Nu mai beți acest tip de lapte”

Cercetătorii de la Universitatea Harvard, din Marea Britanie, trag un semnal de alarmă în legătură cu consumul unui aliment pe care îl includem în sistematic în regimul nostru și care nu ne face deloc bine.

Este vorba despre laptele degresat, pe care cea mai mare parte din populația globului îl consumă pornind de la premisa că este unul dintre cele mai sănătoase alimente, însă, de fapt, acest produs este în detrimentul sănătății organismului.

Medicul David Ludwig  precizează într-un studiu publicat în Jurnalul Asociației Medicilor Pediatri din America, faptul că persoanele care nu consumă lapte gras, ci lapte degresat, au tendința de a compensa lipsa grăsimilor cu… zahărul. După cum se știe, consumul excesiv de zahăr, cu alte cuvinte dacă depășiți doza zilnică de zahăr, duce la boli grave în organism cum ar fi: obezitate, diabet și multe altele. Acesta este motivul pentru care Departamentul de stat din SUA recomandă renunțarea la băuturile carbogazoase și cu îndulcitori.  Pe de altă parte, aceeași instituție reomandă și consumul, de trei căni de lapte pe zi.

Conform lui Ludwig această recomandare nu este tocmai inspirată tocmai pentru că, în încercarea de a evita grăsimile, populația cumpără lapte degresat, pe care, pentru a compensa lipsa consistenței, îl îndulcește cu zahărul extrem de periculos.

Pericolele laptelui degresat

Există numeroase studii care arată faptul că produsele lactate fără grăsimi sunt mult mai dăunătoare decât produsele lactate cu grăsimi.

Sunt grăsimile ”trans” și cele rafinate și polinesaturate din uleiurile vegetale (cum ar fi uleiul de porumb, soia, floarea soarelui sau canola), care nu sunt recomandate în doze mari, însă sunt și cele pentru care este recomandat consumul moderat, cum ar fi grăsimile fin laptele de vacă, de capră sau de alte animale, ori laptele de cocos.

Deși grăsimile saturate din lapte au fost multă vreme blamate, fiind considerate responsabile pentru numeroase boli, în special cele cardiovasculare, Ludwig susține în studiul publicat în Jurnalul Asociației Medicilor Pediatri din America faptul că nu există dovezi clare, concludente, în acest sens.

În plus, se pare că există beneficii mai mari pe care le aduce laptele cu grăsimi saturate, comparativ cu laptele fără grăsimi. În starea cea mai pură a laptelui, adică cea crudă, obținută imediat după recoltarea laptelui organic, acest aliment este mult mai bun pentru că ajută la o mai bună absorbție a vitaminelor în organism, reduce riscul de cancer al vezicii urinare și, în mod paradoxal ajută la slăbit.

Foto: 123rf.com

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Glamour
Elle
Libertatea
Avantaje
Sfatul Medicului
Mai multe din Sănătate
Vă recomandăm: