Andreea Bălan: „Sunt Control Freak“

De Georgiana Averchi pe
Andreea Bălan (35 ani) a debutat în televiziune acum 25 de ani și lucrează în mass media de 12 ani, așa că este obișnuită cu un program încărcat, uneori haotic, evenimente aproape zilnic și concerte în țară și peste hotare fiecare zi de weekend.

Experiența în acest domeniu a călit-o pe Andreea, a făcut-o să fie mai puternică și să capete multă încredere în forțele proprii. Însă, tocmai această încredere în ceea ce ea a demonstrat de atâtea ori că este capabilă o face să își dorească să se ocupe personal de fiecare detaliu ce implică prezența ei pe scenă sau în domeniul public. „Mă stresează lucrurile care nu depind de mine, dar, în rest, tot ceea ce depinde de mine nu mă stresează, pentru că eu mă simt puternică și știu că pot să realizez tot ceea ce îmi propun“.

Andreea s-a adaptat cu ușurință cerințelor actuale ale publicului său, de a fi prezentă mereu pe Social Media și reușește să împace cu succes cariera cu viața de familie. „Am foarte multe de făcut și eu mă ocup de toate, pentru că sunt CONTROL FREAK. Nu e vorba că nu vreau să deleg pe cineva dar, chiar dacă aș delega, l-aș controla, așa că prefer să fac eu tot. Știu că-mi ocupă foarte multe timp, dar pot să trăiesc cu asta“, ne-a povestit Andreea într-un interviu realizat cu ocazia evenimentului Elle Awards.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat