Iată vedetele care îşi menţin silueta cu Pilates

De Geo Berciu pe

Diete drastice sau alimentaţii echilibrate, nici unele nu ar da rezultatele scontate dacă nu sunt însoţite de sport, iar vedetele noastre ştiu acest lucru. Cele mai multe îşi întreţin silueta cu pilates.
Metoda de antrenament ce îi poartă numele lui Joseph Pilates reuneşte exerciţii de echilibru, de control al musculaturii, dar şi exerciţii delicate pentru articulaţii, având nivele de dificultate diferite pentru începători, intermediar şi avansat.
Iată vedetele care îşi menţin silueta cu Pilates
Ultima pe lista vedetelor care s-au apucat de pilates este Andreea Marin. „Începe ziua cu mişcare, alege orice tip de mişcare ţi se potriveşte (mersul pe jos e gratuit şi sănătos:)) şi vei avea o zi mai bună! Mulţumesc, Luminiţa, îţi sunt recunoscătoare pentru starea de bine pe care ţi-o datorez!”, a scris Andreea Marin pe Facebook, în timp ce se antrena de zor.
Iată vedetele care îşi menţin silueta cu Pilates
De curând, Carmen Negoiţă s-a apucat şi ea de pilates, alegând exerciţii pentru a se menţine în formă. „Vreau să îmi dezvolt mobilitatea şi elasticitatea. Fac exerciţii atât la saltea, cât şi la un aparat special cu corzi. Am febră musculară deja după prima şedinţă, semn că rezultatele nu se vor lăsa aşteptate”, declara Carmen Negoiţă după primele şedinţe.
Iată vedetele care îşi menţin silueta cu Pilates
Prezentatoare cu ştate vechi în emisiunile medicale de la TVR, Sonia Argint Ionescu cunoaşte secretele unui trup armonios, aşa că nu este de mirare că este o adeptă a mişcării. „Sportul face parte din viaţa mea încă din adolescenţă, când mă confruntam cu oscilaţii de greutate. În prezent, sportul a devenit pentru mine un fel de dependenţă. Fac sport de trei-patru ori pe săptămână. Alerg în parc, fac Pilates sau antrenament în sală”, declara Sonia într-un interviu.
Iată vedetele care îşi menţin silueta cu Pilates
Valentina Pelinel se poate lăuda cu o siluetă la fel de silfidă ca atunci când defila pe marile podiumuri pentru branduri exclusiviste. Fostului manechin chiar îi place să facă sport şi asta nu se vede doar în modul în care arată. Ea a lansat în anul 2010 DVD-ul cu exerciţii „Eşti aşa cum vrei să fii!”, iar de atunci aerobicul şi fitnessul nu mai au nici un secret pentru ea.
Iată vedetele care îşi menţin silueta cu Pilates
Şi prezentatoarea Kanal D Raluca Lăzăruţ este foarte atentă cu silueta ei. Chiar dacă nu face excese culinare, ea recunoaşte că ceea ce o menţine în formă este sportul. Vedeta de la Kanal D a dezvăluit că îi place să facă sport şi că merge la sală pentru Pilates, yoga, dans şi body pump. „Îmi place sportul. Şi n-o spun doar că sună bine. Mi se pare că e cel mai uşor, mai la îndemână, mai economic şi mai amuzant mod de a-ţi modela corpul. Şi mai e ceva, mişcarea îţi dă, cred eu, o energie foarte faină, pe care n-o iei din niciun alt lucru. Merg la o clasă de body pump, la Pilates, la Yoga şi la Port de Bras, care e, de fapt, o combinaţie de pilates, yoga şi dans”, a dezvăluit Raluca într-o emisiune la postul unde lucrează.
Iată vedetele care îşi menţin silueta cu Pilates
În urmă cu câţiva ani, Geanina Ilieş a descoperit tehnica Pilates şi a devenit o adeptă ferventă, iar rezultatele s-au văzut rapid. „Pilates este bun pentru tonusul muscular, pentru mobilitatea articulaţiilor, reduce nivelul de stres şi totodată, ce e foarte important, redă organismului o vitalitate şi o energie extraordinară. Practic Pilates de foarte mult timp, încă de când eram însărcinată, m-a ajutat foarte mult pe timpul sarcinii. Să nu uităm că, încă de la origini, Pilates este un exerciţiu medical, dar între timp a devenit un exerciţiu fitness”, a declarat prezentatoarea tv la Antena 1.
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia