Simona Gherghe revine la TV. Ce emisiune va prezenta

De Unica.ro pe
După o pauză de un an și jumătate, dedicată celor doi copii, Simona Gherghe revine în atenția publicului. 

„Întoarcerea mea pe sticlă vine după o pauză de aproape un an şi jumătate, timp în care am fost alături de copiii mei, Ana şi Vlad. Acum sunt măricei, aşa că e momentul să revin pe un interval (14.00 – 16.00) care îmi permite să fiu, în continuare, o mamă extrem de implicată în viaţa copiilor mei. Iar revenirea o fac in stilul meu: cu un gen de program de televiziune pe care nu l-am mai făcut, în cei 18 ani de televiziune. N-am în portofoliu niciun reality-show”, mărturiseşte Simona Gherghe.

Ce emisiune va prezenta Simona Gherghe

Simona Gherghe revine pe TV, într-un proiect cu totul nou pentru ea. Telespectatorii o vor putea urmări ca prezentatoare a reality show-ului matrimonial Mireasa, de la Antena 1, în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 14:00, şi sâmbăta de la 13:30.

„Acum mai puţin de un an, când colegii mei mi-au propus noua Mireasa, am spus că nu sunt pregătită să mă întorc, pentru că Vlad, mezinul meu, avea doar câteva luni şi, deci, mult mai multă nevoie de mine. Iată-ma, acum, la cârma acestei emisii care, cu siguranţă, mă va scoate din zona de confort! Sunt pasionată de psihologie şi experimentul acesta social va fi extrem de interesant. Concurenţii, fete si băieti, care se vor vedea pentru prima oară în gala de pe 5 septembrie, sunt tipologii diferite, provin din medii diferite şi au pregătire profesională diferită. Cu toate acestea, vor trebui să convieţuiască, vreme de 4 luni, într-o casă din care nu vor putea ieşi, în speranţa că îşi vor găsi jumătatea – căci asta este marea miză! Nu va fi simplu pentru mine, căci voi fi singura lor legătură cu lumea exterioară. Pentru ei va fi şi mai dificil, chiar dacă vor locui într-o casă absolut spectaculoasă!”, a completat vedeta.

În calitate de prezentatoare a reality show-ului matrimonial Mireasa, Simona Gherghe va aduce în centrul atenției povești de dragoste, momente mai mult sau mai puţin tensionate și îi va supune pe concurenți la reguli dure, confruntãri acide și încãrcate de emoție, dar și la multe provocãri, în care și telespectatorii vor avea un cuvânt de spus.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro