Secretul lui Fuego pentru a se menține în formă după ce a slăbit. „În fiecare dimineață fac asta!”

De Unica.ro, pe

Paul Surugiu, cunoscut drept Fuego în lumea muzicală, a trecut prin schimbări fizice notabile în ultimii ani. Artistul, în vârstă de 46 de ani, a avut bună perioadă de vreme probleme cu kilogramele suplimentare, dar a reușit să le depășească. Fuego a slăbit peste 20 de kilograme cu ajutorul unui regim alimentar cât se poate de sănătos. Artistul a explicat că nu poate ține diete, însă renunțatul la pâine și alegerea alimentelor sănătoase l-au ajustat să scape de surplusul de kilograme.

Nu a fost vreun secret major, nu am făcut intervenţii de nici un fel şi nu am luat alte substanţe. De unul singur, într-o zi, am zis că e prea mult şi că trebuie neapărat să fac ceva în acest sens. Pe scurt, atunci, când am fost dur şi strict, am mâncat mult mai puţin, am renunţat complet la pâine, dulciuri, fructe, cu excepţia celor de pădure şi a merelor verzi, la făinoase, grăsimi!

Cred că şi acesta e unul din factorii pentru care-am slăbit atât de mult, uşor, într-un timp atât de scurt. Nu am ţinut diete, decât două-trei zile, după care am renunţat! Deci acest capitol, al programelor, al dietelor, îmi e destul de străin.

În fiecare zi mănânc brânză de vaci, mere verzi, la capitolul de gustări, mănânc carne şi salată, o supă sau o ciorbă, fără pâine şi cât mai puţin grase. Sunt zile cu peşte, iar altele în care cantitatea e mult mai mică. Sunt şi zile în care-mi fac de cap şi mănânc şi dulciuri – mărturisea Fuego, în 2019, pentru okmagazine.ro.

Citeşte şi: Câți bani primește lunar Andreea Bălan de la George Burcea pentru creșterea fetițelor. „Nu mă așteptam să mă ajute!”

Citeşte şi: Cum arăta Camilla Parker-Bowles în tinerețe. Fotografii de colecție cu Regina consoartă a Regatului Unit

Citeşte şi: Cu ce se ocupă Toni Grecu acum, după retragerea de pe micile ecrane

Citeşte şi: Cu ce bijuterii va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a. Colecția Majestății Sale conține peste 300 de piese rare

Recent, cântărețul a dezvăluit că încă este atent la alimentație și are chiar un truc matinal care îl ajută să se mențină.

Trebuie să vă spun că eu nu sunt în România sunt tocmai în Republica Moldova la Chișinău și am participat la câteva evenimente aici. Am fost la un liceu și am vorbit despre valorile de la noi din țară. M-am simțit foarte bine. Dar de ce am spus asta? Pentru că ei au aflat că sunt la cură de slăbire, iar elevii mi-au oferit două coșuri cu mere verzi.

Secretul lui Fuego pentru a se menține în formă după ce a slăbit.
Fuego

Ei au auzit că mănânc mere verzi. Eu am avut 115 kilograme pe care le-am avut acum un an jumate, doi ani. Am încercat să țin o cură de slăbire și să mănânc sănătos în primul rând. Cât mai puțin dulce, fără pâine, fără făinoase și cât mai mult produse bio. Eu am un program încărcat, dar încerc să fiu un om echilibrat. a declarat Fuego, în exclusivitate la Antena Stars.

Trucul alimentar la care artistul apelează zilnic implică un mic dejun sățios și consumul apei pe stomacul gol, imediat după trezire.

Secretul lui Fuego pentru a se menține în formă după ce a slăbit. "În fiecare dimineață fac asta!"Icon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 7)

Îți spun un lucru care este secretul meu deja de aproape jumătate de an. Dimineața, când mă trezesc, beau două căni pline cu apă plată, apa să fie cât mai naturală, dacă se poate apă de izvor.

După care mâncăm cereale, mănânc tot felul de cereale. Aceste cereale cu câteva fructe confiate de pădure, pentru că au puțin zahăr. Mâncăm cereale cu lapte de ovăz care are un gust fabulos. Mâncarea asta mă ține 5 ore – a mai precizat cântărețul.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!