Oana Roman a participat la emisiunea „La bine și la roast” de pe Pro Tv, unde invitatul principal a fost prietenul ei vechi Cătălin Botezatu. Vedeta a fost luată și ea peste picior, așa cum și ea a avut ocazia să le întoarcă glumele celor prezenți în platou. Totuși, glumele pe care vedetele și comedianții le-au făcut la adresa ei nu i-au picat Oanei chiar bine. Iată ce a făcut.
Cuprins
Cuprins
Oana Roman, supărată pe glumele de la show-ul „La bine și la roast”
Oana Roman a fost luată la roast în emisiunea dedicată lui Cătălin Botezatu. Ea a fost invitată în calitate de prietenă bună a designerului, iar alături de ea au fost prezente vedete precum Romanița Iovan, Dana Săvuică, Crina Abrudan sau Bianca Drăgușanu, iar surpriza de final a fost reprezentată de invitata specială Tania Budi.
Pe cealaltă parte, conform formatului emisiunii, au stat comedianții, iar printre numele prezente s-au numărat: Alexandru Minculescu, Dan Badea, Ioana Luiza, Dan Frânculescu sau Sorin Pârcălabu.
Citește și: Oana Roman, adevărul despre relația fiicei sale cu Marius Elisei: „Nu a venit să o vadă nici măcar o zi”
Formatul emisiunii presupune ca fiecare membru prezent să fie luat la roast și să ia la roast fiecare participat cu câte una, două glume. A fost și cazul Oanei Roman, care știa ce presupune emisiunea și a acceptat invitația.
Totuși, când a venit vremea glumelor despre ea, vedetei i-a pierit rapid zâmbetul de pe buze. Vedeta s-a arătat vizibil deranjată de glumele pe care comedianții și unele vedete le-au făcut despre ea, făcând grimase de nemulțumire.
Oana Roman, replică acidă pentru un comediant
La testimoniale, ea a mărturisit că unele glume i s-au părut nesărate și foarte previzibile, așa că nu au amuzat-o.
Citește și: Oana Roman, situație neplăcută când a încercat să cumpere o geantă de firmă de pe Facebook. Ce a pățit
Mai mult, Alexandru Minculescu a fost întrerupt de vedetă, care a vrut să îi dea o replică pe loc. Mincu a venit o glumă tăioasă la adresa vedetei.
„Dacă Bianca Drăgușanu e creatoare de modă, înseamnă că Oana Roman e antrenoare de fitness”, a fost prima glumă a lui Minculescu la adresa Oanei Roman.
„O chestie pe care oamenii de acasă nu o știu este că prietenii o strigă pe Oana scobitoarea. Da, pentru că mereu are la ea.”
„A, nu, aici ai greșit total. Este singurul obiect pe care nu l-aș folosi nici dacă m-ai plăti”, a întrerupt Oana valul de aplauze pentru a îi da replica comediantului.
„Nu? Interesant, înseamnă că sunt fațetele bune”, a replicat Mincu.
„Oana Roman sau femeia pentru care niciun încălțător nu e în plus”, a continuat Mincu.
Oana a explicat mai târziu de ce a simțit nevoia să intervină și de ce nu se folosesc scobitorile în nicio instanță.
„Documentați-vă, fraților. Sunt profesor emerit de bune maniere. Pentru mine, numai ideea de a mă gândi să iau o scobitoare în mână îmi produce palpitație. Deci, nu, nu. Nu o să mă vezi că folosesc vreodată în viața asta o scobitoare. Este ceva ce nu are legătură cu bunele maniere și este un obiect care nu ar trebui să existe în niciun restaurant și în niciun loc public; nici acasă, când ai musafiri”, a explicat Oana Roman.
Ultima modificare octombrie 10, 2025 3:03 pm