Naba Salem revine la Insula iubirii sezonul 10, într-un rol cu totul neașteptat. Fosta ispită se întoarce în Thailanda pentru a lua la întrebări ispitele, încercând să afle detalii din culisele poveștilor ce s-ar putea înfiripa în emisiune.
Naba Salem revine la Insula iubirii
Cel mai așteptat format, cel mai comentat sezon și cele mai puternice povești care așteaptă să fie cunoscute de către toți cei de acasă. Până la startul sezonului X Insula Iubirii au mai rămas doar câteva zile, iar așteptarea crește cu fiecare pas. Vinerea aceasta, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, telespectatorii vor păși în Thailanda și vor descoperi cel mai fierbinte univers. În plus, în premieră, în acest an, Insula își deschide ușile și în culise, în mediul online.
Cea care revine în proiect este un dintre ispitele din sezonul 9 care a cucerit publicul prin naturalețe, bucurie de viață și sinceritate.
Creatoarea de conținut Naba Salem revine în Thailanda, de această dată, din rolul de Ispita din culise: ”Un nou capitol, aceeași iubire. Insula Iubirii este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase proiecte din parcursul meu. Să mă întorc, dar dintr-o ipostază cu totul nouă, a fost o experiență pe care sigur nu am cum să o uit niciodată”.
Citește și: George Tănase și soția lui, Lorena, au divorțat: „Ne blocam unul pe altul”
Ce rol va avea fosta ispită în emisiune
De această dată, Naba va fi cea care va lua la întrebări ispitele, care va ajunge în vile atunci când concurenții sau concurentele sunt la bonfire și care va descoperi toate detaliile din culisele poveștilor.
„Sunt profund mândră și recunoscătoare să fiu prima care ocupă rolul de Ispita din culise. Pentru mine, nu este doar o premieră, ci o responsabilitate și o dovadă că uneori cele mai frumoase lucruri se întâmplă atunci când ai curajul să accepți o nouă provocare”, mărturisește acesta.
Citește și: Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean și-au botezat mezina. Nina a avut parte de un botez de poveste
Toate materialele create de aceasta vor fi disponibile, pe toată perioada difuzării sezonului X, în mediul online, atât pe rețelele de socializare, cât și în ediții speciale, pe AntenaPLAY.
„Revenirea la Insula Iubirii a avut o emoție aparte. De data aceasta, am privit proiectul dintr-un alt unghi, am simțit altfel energia lui și am descoperit o versiune nouă a mea. Unele proiecte sunt experiențe. Altele devin amintiri pentru o viață”, a ținut să mai adauge Naba Salem.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Naba Salem
Sursă foto: Instagram, PR
Ultima modificare august 31, 2026 12:05 pm