Muzicianul italian Franco Battiato a murit la vârsta de 76 de ani

De Unica.ro, pe
Cântărețul și compozitorul Franco Battiato, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști italieni, a încetat din viață la vârsta de 76 de ani, după o lungă suferință. Acesta se afla în reşedinţa lui din Milo, o localitate siciliană din sudul Italiei. 

Franco Battiato s-a făcut remarcat la sfârșitul anilor ’70 și a devenit o figură emblematică a muzicii italiene de-a lungul deceniilor. Artistul a abordat mai multe genuri muzicale, de la rock şi până la muzica uşoară, remarcându-se atât în muzica etnică şi electronică, cât şi în cea de operă. “Centro di gravita permanente” (1981) şi “Voglio vederti danzare” (1982), “Bandiera Bianca” (1987), sunt doar câteva dintre cântecele sale celebre.

„Un maestru ne-a părăsit. Unul dintre cei mai mari ai cântecului italian. Unic, inimitabil şi mereu în căutarea unor noi expresii artistice. Lasă în urmă o moştenire veşnică”, a declarat ministrul italian al Culturii, Dario Franceschini, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Florin Ristei și Naomi Hedman, apariție de senzație la nunta lui Dani Oțil. Detaliul care a atras atenția asupra lor

Cine va prezenta Sezonul 4 al show-ului Asia Express

Marius Elisei, în depresie după divorțul de Oana Roman. Ce a scris în mediul online

A renunțat la televiziune și s-a mutat în Statele Unite. Cu ce se ocupă acum Iulia Frățilă

Franco Battiato a debutat și în cinematografie

Versatilitatea artistică a lui Battiato nu a fost limitată doar la muzică. În 2003, a lansat Perduto Amor, primul său lungmetraj pentru care a compus și coloana sonoră. Cu acest film a câștigat premiul Nastro d’Argento pentru cel mai bun regizor debutant.

De asemenea, versurile cântecelor sale sunt într-adevăr dovezi ale abilităților sale poetice excepționale. Ultimul concert al lui Franco Battiato a avut loc în Catania în 2017, după ce a petrecut anul precedent în turnee cu Alice, artista care a câștigat festivalul de muzică San Remo din 1981 și care era o veche prietenă și colaboratoare a muzicianului

La sfârșitul anului 2019, Franco Battiato s-a retras oficial de pe scena muzicală. Acesta ar fi suferit de Alzheimer, potrivit timesofmalta.com

Funeraliile cantautorului italian, care a încetat din viaţă marţi la ora locală 05:00 (03:00 GMT), se vor desfăşura într-un cadru privat.

Sursă foto: Profimedia

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!