După 6 ani de mariaj, Mariah Carey divorţează. Care sunt motivele

De Geo Berciu pe

După şase ani de căsnicie cu rapperul şi prezenattorul tv Nick Cannon, Mariah Carey a demarat procedurile de divorţ, sătulă de infidelităţile acestuia.

Primele zvonuri despre faptul că artistul Nick Cannon ar fi călcat strâmb au fost vehiculate de presă încă de anul trecut, dar Mariah Carey a încercat să păstreze discreţia.

Presa americană relata luna trecută că Nick Cannon le-ar fi mărturisit unor prieteni că el şi Mariah Carey locuiesc în case diferite de mai multe luni, iar soţia sa i-a acordat permisiunea să îi scoată din Los Angeles pe gemenii cuplului, Moroccan şi Monroe, în vârstă de trei ani, întrucât „el ştia prea bine că o supără foarte tare atunci când vorbeşte în presă despre viaţa de familie”.

Totuşi, Nick Cannon susţine că lucrurile nu stau deloc astfel, însă a refuzat să precizeze dacă el şi Mariah au într-adevăr probleme în căsnicie, limitându-se să spună că traversează „o perioadă dificilă”. „Am lipsit de pe reţelele de socializare în ultimele luni din motive evidente, dar acum simt nevoia să vorbesc despre asta. Ca să fie clar: nu am făcut – şi nici nu voi face – nicio declaraţie în trecut despre căsnicia mea”, a scris rapperul american, miercuri, într-un mesaj publicat pe Twitter.

„Ceea ce mă enervează cel mai mult este atunci când aud diverse persoane bârfind-o pe Mariah Carey. Îi voi fi pentru totdeauna îndatorat pentru că m-a binecuvântat cu doi copii. O voi iubi pentru totdeauna, necondiţionat, pentru acest lucru, dar şi pentru altele. Mariah Carey este o mamă minunată şi am încredere deplină în ea. O iubesc pe Mariah Carey şi asta nu se va schimba”, a adăugat Nick Cannon.

În schimb, Mariah Carey a păstrat tăcerea pe reţelele de socializare şi nu a vorbit despre viaţa de familie în ultimele luni, alimentând astfel zvonurile despre divorţul ei iminent de Cannon.

Se presupune că problemele în căsnicia celor două vedete au atins cele mai înalte culmi după ce Nick Cannon a lansat controversatul său album „White People Party Music”, pe 1 aprilie.

În timp ce îşi promova acest LP, într-un interviu acordat postului de radio Power 106, Nick Cannon a spus că a întreţinut raporturi sexuale cu Kim Kardashian şi a dezvăluit o serie de detalii intime despre viaţa lui sexuală cu Mariah Carey.

Mariah Carey s-a căsătorit cu cântăreţul R&B Nick Cannon, gazda emisiunii „America’s Got Talent”, în 2008. Gemenii lor, Moroccan şi Monroe, s-au născut în aprilie 2011.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro