Lidia Buble și Răzvan Simion s-au întâlnit prima dată după desparțire. Cum au reacționat cei doi

De Unica.ro pe
Lidia Buble și Răzvan Simion s-au despărțit în urmă cu o lună. De fapt, acela ar fi fost momentul în care prezentatorul matinalului de la Antena 1 a făcut publică separarea, printr-un mesaj de adio transmis pe conturile de socializare, cei doi fiind despărțiți cu mai mult timp înainte.

Lidia Buble și Răzvan Simion formau unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbizz-ul autohton, în ciuda diferenței de vârstă dintre cei doi, de 16 ani, iar vestea că au luat-o pe drumuri separate i-a întrsitat pe fani. Motivele despărțirii au fost intens dezbătute, au existat și speculații, însă situația a rămas aceeași și pe cei doi îi mai leagă doar latura profesională. De fapt, acesta a fost și motivul pentru care au fost nevoiți să se reîntâlnească și să stea față în față. Interesant este că cei doi au fost vizibil emoționați, aspect care denotă că încă mai au sentimente unul pentru celălalt.

„Din câte știm noi, nu se mai văzuseră de vreo două luni. Ei sunt despărțiți cu mult timp înainte să anunțe Răzvan. Mesajul ăla a fost postat numai atunci când el a fost convins că nu mai este nimic de făcut, că povestea lor s-a terminat. Da, Răzvan a fost la filmări, ceea ce este normal, ținând cont că el este implicat în proiectele ei de mai bine de cinci ani. A fost un moment ciudat pentru toată lumea, vă dați seama. Amândoi erau emoționați, însă s-au purtat ca două persoane civilizate. S-au salutat, au vorbit, am mai glumit toți”, – au spus surse din anturajul celor doi pentru playtech.ro.

Citește și – Ce salariu are Andreea Esca? Florin Călinescu a răspuns, în direct, la această întrebare

”În cazul lor, dragostea este mare, este adevărat, și orgoliul. De aceea, le este dificil să facă pașii spre o nouă legătură de suflet rapid. Cu toate acestea, de câteva zile bune, se înțeleg bine, par a se regăsi și au ales să își mai acorde o șansă”, – au mai comentat apropiații celor doi pentru Wowbiz.ro.

Lidia Buble și Răzvan Simion s-au întâlnit prima dată după desparțire. Cum au reacționat cei doi

Citește și – Eclipsă de Lună și Lună Plină în Capricorn. Cum va influența zodiile

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro