Mara Bănică și-a surprins telespectatorii joi seara, în cadrul emisiunii Spynews Live, luând o decizie fără precedent. Confruntată cu o declarație care contrazice valorile sale, jurnalista a întrerupt dialogul cu cântăreața Letiția Moisescu, cerând ca aceasta să fie scoasă din direct. Incidentul a atras atenția asupra unui subiect sensibil: violența în familie.
Letiția Moisescu, dată afară din emisiunea Marei Bănică
În ediția de joi a emisiunii sale, Mara Bănică a abordat un caz șocant care a zguduit România: o mamă a fost surprinsă bătându-și fiica în plină stradă, în Constanța. Discuția, menită să exploreze cauzele și consecințele acestui comportament, a devenit tensionată după intervenția Letiției Moisescu, o cântăreață cu peste 20 de ani de carieră și mamă a trei copii.
Letiția Moisescu a mărturisit că, deși se opune violenței, au existat momente rare în care și-a pedepsit copiii cu o palmă ușoară peste fund.
„Eu am trei copii, doi băieți gemeni și o fetiță. Fata are 6 ani, băieții au 5 ani. E o provocare când sunt 3 în loc de 1. Chiar și așa, nu merg pe premisa de a-i plesni la orice chestie sau să consider că violența rezolvă orice. Încerc să le explic pe cât posibil. Eu ridic tonul și spun: Vorbim pe rând! Liniște! Încerc să atenuez niște chestii pentru a nu ajunge în faza în care să îi plesnesc. Nu asta e varianta. Aș minți să spun că nu au fost situații în care le-am dat una din mers peste fund”, a declarat artista, în direct.
Reacția jurnalistei
Declarația cântăreței a generat o reacție categorică din partea Marei Bănică. Vizibil deranjată, jurnalista a decis să pună capăt dialogului, afirmând că nu poate discuta un astfel de subiect cu o persoană care admite, chiar și ocazional, folosirea violenței.
Citește și: Codruța Filip, în lacrimi pe internet: „Nu mă pot opri din plâns”. Ce a pățit artista pe stradă
„Deci nu vreau să aud asta! Nu există! Te-ai autodenunțat! Draga mea, suntem pe poziții complet greșite! Este violență. Cu tot respectul, dacă acolo ne poziționăm, vă cer scuze. Nu mă gândeam că se ajunge aici cu discuția. Mulțumesc, vă rog să mi-o scoateți din direct! Niciodată în viața mea nu pot să tolerez niciun fel de formă de violență”, a spus Mara Bănică.
Atitudinea prezentatoarei subliniază poziția sa fermă împotriva oricărei forme de violență, indiferent de intensitatea sau contextul în care aceasta are loc. Mara Bănică este cunoscută pentru implicarea activă în dezbaterile sociale.
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare iulie 10, 2026 11:01 am