Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Julie Gayet se află în aceste zile în centrul unui imens scandal, presa franceză dezvăluind faptul că actriţa, căsătorită şi cu doi copii, are o relaţie cu preşedintele François Hollande. Deşi încearcă să păstreze discreţia, în fiecare zi însă noi detalii despre viaţa sa ies la iveală, unele fiind de-a dreptul picante.
Lipsită de inhibiţii , Julie Gayet nu s-a temut niciodată de aparatele foto sau de camerele video, în fața cărora s-a dezbrăcat cu dezinvoltură. Capturile suprinse din filmele în care a jucat ne-o arată pe actriţă complet dezbrăcată, iar imaginile cu ea în ipostaze fierbinţi ne dezvăluie un corp demn de admirat.
Poate că frumuseţea actriţei sau poate susţinerea cu care l-a înconjurat permanent l-au făcut pe preşedintele francez să o prefere pe Julie Gayet iubitei lui oficiale Valérie Trierweiler.
Relaţia preşedintelui cu actriţa este departe de a fi una trecătoare sau o aventură de dată recentă, şi ar fi început înainte de alegerile prezidenţiale, când fosta iubită a preşedintelui, socialista Segolene Royal, cu care acesta are patru copii, dar cu care nu s-a căsătorit niciodată, le-ar fi făcut cunoştinţă, în timpul campaniei din 2012. Atunci actriţa l-a descris pe candidatul socialist ca „minunat”, „umil” şi „cineva care ascultă cu adevărat”.
Pe lângă întâlnirile periodice, revista „Closer”, cea care a dezvăluit întreaga poveste, susţine că cei doi şi-au petrecut concediul din vara lui 2013 împreună. În timp ce Valerie Trierweiler a fost nevoită să meargă singură în Grecia, Francois Hollande „s-a refugiat la Tulle (Correze), unde a vizionat concertul Oliviei Ruiz, o prietenă de-ale Juliei Gayet. A doua zi, cei doi, preşedintele şi actriţa şi-au făcut cumpărăturile împreună, în văzul tuturor”, a mai dezvăluit revista franceză.Julie Gayet, actriţa despre care revista „Closer” susţine că ar avea o relaţie amoroasă cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, este căsătorită şi mamă a doi copii, are 41 de ani şi a început cariera în actorie la vârsta de 17 ani, când a început studiile la Actor’s Studio, în Londra. Primul ei rol a fost în filmul „Three Colours: Blue” („Trei culori: Albastru”) al lui Krzysztof Kieslowski, în 1993. De atunci, actriţa blondă a apărut în aproximativ 50 de producţii de cinema şi de televiziune, chiar şi în ipostaze fierbinţi, aşa cum sunt şi cele de mai jos.
Cu iubita internată în spital pentru că i s-a făcut rău când a aflat ca e înşelată – şi cu amanta care se fereşte acum de ochii presei, burlacul Hollande e aşteptat să răspundă la încă o întrebare: cine îl va însoţi, în calitate de prima doamnă, în vizita de stat pe care o va face peste trei săptămâni la Washington? Preşedintele a promis că va clarifica acest aspect.
Oricum, francezii par a fi extrem de înţelegători cu preşedinţii lor, cărora le iartă toate amantlâcurile. Cota de popularitate a preşedintelui francez Francois Hollande, de exemplu, a început să crească după apariţia în presă a informaţiilor conform cărora el şi-ar fi înşelat partenera de viaţă, informează sondajele franceze.