Edward Aninaru (39 ani) s-a apucat de fotografie pentru că avea nevoie de poze pe care să le modifice în Photoshop pentru un job, a devenit cunoscut datorită colaborării constante cu Inna, iar acum se află pe coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii pentru a fotografia celebritățile. A realizat ședințe foto cu nume precum Celine Dion, Ne-Yo, Jay Sea, Shontelle, Janoskians, dar și cu artiști români de top (Inna, Antonia, Catrinel Menghia, Mădălina Ghenea, Monica Bârlădeanu, Anastasia Soare.
Care consideri că e cea mai mare realizare a ta ca artist? Care a fost cel mai greu moment?
Este destul de greu să aleg una, dar probabil întâlnirea cu Celine Dion. Cred că este cea mai notabilă personalitate cu care am colaborat până acum şi m-a marcat atât pe mine, cât şi cariera mea.
Cât despre un moment dificil, cu siguranţă accidentul de anul trecut care a reuşit să îmi răvăşească viaţa şi să îmi schimbe priorităţile.
Cu ce vedete colaborezi în mod constant?
Pe lângă vechile colaborări constante s-au adăugat cele noi, pe care le-am început aici. Oameni dragi, alături de care am făcut lucruri frumoase şi care sunt bucuros că au avut încredere în mine. Cred că cea mai cunoscută publicului din România este Anastasia Soare, care nu are nevoie de nicio prezentare, nicăieri în lumea asta. Anastasia este pentru mine şi un exemplu al omului care a reuşit şi care, în pofida acestui lucru, lucrează în continuare cu aceeaşi dăruire. O altă colaborare constanţa este cu cei de la Janoskians, care sunt un fenomen în partea această a lumii.
În showbiz există un soi de uniformizarea a canoanelor de frumuseţe, vizibilă mai ales la nivel de prelucrare a fotografiilor – toate vedetele arată imposibil de perfect. Tu, ca fotograf, cum te raportezi la asta?
Fiecare perioada de timp a avut o anume uniformizare, care s-a schimbat în funcţie de anumite standarde. Tehnică actuală ne permite să modificăm imaginile, foto şi video, atât de mult încât se poate face orice. Lumea îşi doreşte să vadă lucruri şi oameni frumoşi, iar publicaţiile nu fac altceva decât să vândă această imagine. Sunt cazuri în care aceste alteratii ale imaginilor merg destul de departe, dar consider că este un compromis pe care toată lumea îl cunoaşte şi îl acceptă într-un fel sau altul. Un fotograf comercial este pus tot timpul în situaţii mai mult sau mai puţin delicate în care trebuie să găsească o cale de mijloc prin care trebuie să îşi exprime viziunea, ţinând cont în acelaşi timp de cerinţele clienţilor.