Gravură japoneză la MNAR

De Unica.ro pe

Expoziţie de gravură japoneză din secolul al XIX-lea, semnată Kunisada – un mare gravor al şcolii Utagawa, la Muzeul Naţional de Artă al României, Sălile Kretzulescu.

Expoziţia reuneşte un ansamblu de 63 de gravuri policrome create de Utagawa Kunisada (1786-1865), unul dintre cei mai populari maeştri gravori ai vremii sale, artist deosebit de prolific, desenator şi colorist redutabil.

Ceea ce caracterizează opera sa este extraordinara varietate a subiectelor şi energia creatoare aproape nelimitată, întemeiată pe respectul tradiţiei. A fost colecţionat cu pasiune de către amatorii de artă occidentali, care au descoperit prin intermediul operelor sale lumea exotică a Japoniei.

Lucrările lui sunt admirate pentru forţa desenului şi culorile vibrante, astfel a inspirat pictori impresionişti şi postimpresionişti, care i-au copiat gravurile în picturile lor.

Din ansamblul de gravuri aflate în colecţiile MNAR au fost selectate exemplarele cele mai valoroase ca realizare artistică şi calitate a imprimării. Ele ilustreazã cîteva dintre temele preferate ale lui Kunisada: imagini cu femei frumoase, scene de teatru, portrete de actori, lucrãri inspirate din literatura, istoria şi legendele Japoniei.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"