EXCLUSIV! Dana Rogoz, fără secrete în numărul de decembrie al revistei Unica

De Bianca Prangate, pe
Cu o sinceritate dezarmantă și fermecătoare, Dana Rogoz ne aduce aminte că, oricât de bizar a fost anul 2020, timpul nu stă în loc pentru nimeni, iar motivele de a zâmbi sunt împrăștiate la fiecare pas.

Aveam vreo opt sau nouă ani când mă uitam la „La Bloc” și visam să o cunosc pe actrița din spatele personajului Mimi. Au trecut treisprezece ani de atunci și acel vis al copilăriei mele s-a împlinit taman într-o zi de vineri, 13. Pandemia a aranjat lucrurile astfel încât această întâlnire să nu aibă loc față în față, dar nu a contat – Dana Rogoz (35 ani) este la fel de charismatică, plină de căldură și vorbăreață și prin difuzorul telefonului.

Am întrebat-o cum decurge o zi din viața ei de când cu pandemia. Îmi spune că în ultima perioadă, zilele îi sunt neobișnuit de încărcate. Prioritară pentru ea este viața de mamă, trezindu-se devreme pentru a o alăpta pe Lia (6 luni) și având în același timp grijă ca Vlad (6 ani) să nu aibă probleme cu orele online. Printre aceste activități, se strecoară invariabil și câte o repetiție pe Zoom – fie pentru lungmetrajul la care lucrează acum, fie pentru spectacolul de teatru în care joacă și care va fi difuzat online. În acest program încărcat, se găsește timp și pentru răspuns la mail-uri, postat pe social media, trimis colete Moon și timp petrecut împreună cu soțul, Radu, și cei doi copii. 

În fărâma de timp rămasă, cu micuța Lia în brațe și o răbdare infinită, Dana îmi povestește cu o sagacitate pătrunzătoare despre tot și toate: realitățile vieții ei de zi cu zi, bucuriile mici și mari din sânul familiei, direcția carierei ei în timpul pandemiei, cum a scăpat social media de sub control, cum este să fii femeie într-o Românie nepăsătoare în fața hărțuirii sexuale și ce a însemnat pentru ea nebunia anului 2020.

EXCLUSIV! Dana Rogoz, fără secrete în numărul de decembrie al revistei Unica

Ai o familie pe care mulți o invidiază: un mariaj de opt ani cu Radu Dragomir și doi copii minunați, Vlad Luca și Lia Elena. Cum a afectat perioada de carantină dinamica familiei voastre?

Pentru familia noastră, perioada carantinei a fost una de iubire, de reconectare, de descoperiri, de dormit în același pat, de inventat zilnic activități și povești noi, de ascultare și de grijă pentru nevoile celuilalt. Cred că cea mai mare bucurie a fost să realizez cât de bine ne descurcăm singuri în această situație fară precedent, fară alte ajutoare. Am simțit că ne suntem de ajuns, că suntem fericiți împreună.

Cum a diferit sarcina cu Lia față de cea cu Vlad?

Cu Lia am avut cu totul alt traseu. Ultimele luni de sarcină le-am petrecut acasă, în lockdown. Iar în ziua nașterii, m-au adus băieții la maternitate la cinci jumătate dimineața, ne-am despărțit cu multe îmbrățișări, plângând, și apoi am intrat în cortul de triaj, cu geanta de maternitate pe un umăr și cu celulele stem în brațe, spunandu-i medicului că: „Am venit să nasc”. Singură. Am avut emoții mult mai mari decât la Vlad și am plâns mult mai mult, dar plâns în hohote de fericire, că totul e bine, e în sfârșit bine, e minunat! Că nimic nu mai contează daca îți tii bebelușa sănătoasă în brațe.    

Ai spus cândva că în școală erai o „tocilară”, dar că asta te-a ajutat în viață. În ce fel te-a ajutat?

De cele mai multe ori, sub banca mea era ghiozdanul, dar și o pungă uriașă cu haine de schimb pentru filmare. Cei mai mulți profesori când mă cunoșteau prima oară, mă ridicau în picioare și îmi țineau o morală, așa, preventiv: „Fetițo, la mine în clasă nu ești vedetă!”. Nici nu se punea problema, iar asta aveau să o constate la următoarea oră, când mă scoteau la tablă. M-am ambiționat de mică să performez în școală, tot la fel ca în fața camerei.

Am învățat să fiu extrem de organizată, să fac mai mult, să îmi dovedesc că pot, chiar și când eram foarte obosită, când eram bolnavă, când ceilalți copii plecau în vacanță, iar eu nu, pentru că nu aveam „concediu”. Sigur, problema a fost de limită, pe care nu am cunoscut-o. Îmi doream să fac tot mai mult și tot mai bine, până am sfârșit ca adult cu puternica senzație că nu fac de ajuns, că nu sunt suficient de bună, că nu îmi voi atinge niciodată potențialul. Trec printr-un lung proces de autocunoaștere – generat de maternitate în primul rând – care sper să echilibreze aceste… extreme.

Te consideri o workaholică?

Da, probabil că sunt o workaholică. Nu pot dormi dacă nu mi-am terminat treaba. Sau visez noaptea detalii din lucrul rămas restant. Uneori zic că mi-ar prinde bine o vacanță în care să nu fac nimic, dar NIMIC. Să las telefonul și laptopul închise complet. În realitate, cred că în a treia zi aș începe să lucrez ceva, orice, legat de job(urile) mele prezente. Ăsta e un gând destul de trist, de fapt.

Dacă ar fi să scrii o carte, despre ce crezi că ar fi ea?

Cred că aș scrie cu pseudonim, ca să pot fi cu adevărat liberă, fiind cel mai probabil un roman inspirat din copilăria mea, cea nevăzută.

Tu nu ești doar actriță, ești și o creatoare de conținut de renume. Se vorbește tot mai des despre faptul că social media pune prea multă presiune psihică pe noi. E adevărat?

Mi se pare că lucrurile au scăpat de sub control – totul e exagerat, nu mai există măsură – și mi se pare că undeva trebuie să se oprească lucrurile astea. Și cred că o să vină o schimbare. Inițial, când am pornit în mediul online, eram blogger, după influencer. Mi se pare că tot schimbăm denumirile astea, dar nu rezolvăm problema, pentru că de fiecare dată termenul capătă acest ton peiorativ. Acum nu mai suntem influenceri, suntem creatori de conținut. Dar ideea e că noi nu am schimbat problema, și anume că peste noapte apar niște oameni care nu sunt foarte responsabili în mediul online și care ajung să influențeze oamenii într-un mod negativ.

În 2019 a avut premiera în România a filmului „MO”. Acest film ne învață o lecție dură despre hărțuirea sexuală asupra femeilor. Ce adevăruri consideri că dezvăluie acest film despre situația hărțuirii sexuale din România?

După premiera filmului am realizat că într-o sală de 100 de oameni, la fiecare sesiune de întrebări și răspunsuri, cel puțin o persoană de sex feminin venea la final să ne spună că a fost victima unui abuz sexual, ceea ce e dramatic. Cred că rolul filmului nu a fost de a găsi soluții. A venit doar să nască o discuție. Noi suntem o generație în care nu se vorbea despre ce înseamnă hărțuire. Și eu îmi imaginam că violul se întâmplă doar pe stradă, cu necunoscuți și cu cuțitul la gât. Noi avem senzația că lucrurile astea se întâmplă unor oameni care sunt diferiți de noi. Mo însă e o persoană cu care eu m-am identificat și cu care sigur multă lume se poate identifica, iar profesorul nu este o canalie pe care să știi să o eviți de la bun început – e un tip seducător, cu o anumită cultură. A mers pe zona asta gri și s-au lansat discuții. Mi se pare că subiectul e abia la început, dar cred că generațiile care vin sunt mai conștiente de drepturile pe care le au și vor pune mai ușor limite.

Multe femei admiră frumusețea și naturalețea ta. Care sunt ritualurile de îngrijire la care tu apelezi cu încredere mereu?

Nu merg în saloane, nu sunt omul care să facă tratamente estetice și cosmetice – nu am făcut niciodată. Am intervenit mai degrabă cu creme hrănitoare, pe care le pot aplica singură acasă. Cel puțin momentan, dau rezultate. Nu mi-e teamă nici de procesul de îmbătrânire, care este firesc, natural și de care mă voi bucura. Am mare grijă la curățarea tenului. În rest, creme hidratante și serumuri pe care le schimb în funcție de sezon. Sunt de foarte mulți ani ambasador Elmiplant, așa că am casa plină de astfel de produse, pe care le folosesc cu mare încredere și cu mare succes. 

Ai anumite produse preferate?

Un ser cu acid hialuronic care este absolut minunat. Eu mi-l cumpăr constant din supermarket, căci îmi place foarte mult. Mai nou îmi plac mult măștile de tip șervețel, pentru că e foarte practic pentru mine să îmi aplic o mască în timp ce fac alte lucruri prin casă. Acum au o gamă pe care o încerc – în toamnă am început-o – cu prebiotice. Sunt opțiuni pentru fiecare tip de ten: dacă e sensibil, dacă e matur, dacă e tânăr. Am mai multă încredere în cremele create de niște oameni care stăpânesc bine subiectul ăsta decât cele făcute de mine acasă. 

Pentru ce lucruri ești tu recunoscătoare acum, la final de an, în pofida situației dezagreabile în care suntem prinși cu toții?

Pentru mine 2020 a fost anul nașterii fetiței mele și nimic nu poate să îmi știrbească această fericire enormă: că am un copil sănătos și mi se pare că suntem toți patru în formula completă. Anul ăsta a fost un test pentru multe familii și noi am dovedit că suntem bine împreună.

Foto: Ștefan Dani

Interviul integral îl poți citi în numărul de Unica de decembrie, pe care îl găsești la punctele de difuzare a presei începând cu miercuri, 25 noiembrie.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro