EXCLUSIV! Andi Moisescu, amintiri de la Revoluția din 1989: „Cu greu mama a reușit să mă țină în casă”

De Revista Unica pe
Andi Moisescu era elev în clasa a unsprezecea la Colegiul de Informatică Tudor Vianu când a început Revoluția din 1989. Realizatorul emisiunii „Apropo TV“ de la Pro TV Își aduce aminte perfect că a aflat de evenimentele de la Timișoara chiar în noaptea de 16 spre 17 decembrie, de la Radio Europa Liberă.

Andi Moisescu, în vârstă de 47 de ani, a rememorat, în exclusivitate, pentru Revista Unica ce amintiri are de la Revoluția din 1989: „Ascultam vrăjit și nu-mi venea să cred că era pe cale să se întâmple o minune. E greu de descris în cuvinte, azi, ce simțeam atunci, deci cu atât mai dificil de înțeles. Emoția momentului, în ce mă privește, a atins punctul culminant pe 21 decembrie, când cu greu mama a reușit să mă țină în casă, să nu ies și eu în Piața Universității, acolo unde auzisem că se adunaseră oamenii să lupte, până la final. Indiferent ce-aș face, chiar nu simt nevoia să mai dau timpul înapoi. Regimul comunist în România a fost unul atât de crunt, încât pentru nimic în lume n-aș mai da timpul înapoi. Nici măcar de dragul exercițiului.“

Andi Moisescu ne-a povestit care a fost marea lui șansă și cum a ajuns să fie om de presă și televiziune: După 30 de ani de la evenimentele care mi-au redat speranța, pentru mine, de departe cel mai mare câștig este libertatea în toate formele ei de exprimare. În absența ei, absolut nimic din ceea ce fac și ce sunt (prin prisma a ceea ce fac) n-ar fi fost posibil. Momentul de cotitură maximă în ceea ce mă privește, a fost ziua în care am prins curaj și m-am decis (fără să împărtășesc nimănui hotărârea mea) să particip la un concurs organizat de UniFan Radio, în urma căruia am devenit cel mai tânăr realizator radio din România, în primăvara lui 1990, la nici 18 ani împliniți. De-atunci și de-acolo a început totul.“ – a dezvăluit Andi Moisescu, în exclusivitate, pentru Unica.

Vezi cum arăta Andi Moisescu la Revoluția din 1989 în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Arhivă personală, Pro Tv, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro