Igor Cuciuc este marcat profund de moartea fiicei sale. Deși a trecut mai bine de un an de când Andreea Cuciuc a murit, părinții fetei parcă suferă din ce în ce mai mult de absența copilului lor. Acum, tatăl adolescentei de 17 ani a postat un mesaj neașteptat în mediul online.
Cuprins
Cuprins
Igor Cuciuc, mesaj misterios în mediul online
Andreea Cuciuc a murit la doar 17 ani. Fata a suferit un infarct în timp ce se afla la Balul Bobocilor, iar de atunci, suferința părinților ei este incredibilă de greu de dus.
Adolescenta se afla la petrecerea dedicată elevilor care încep liceul când a început să se simtă din ce în ce mai rău. Medicii care au venit la fața locului nu au mai putut face nimic pentru tânără.
Părinții Andreei Cuciuc nu pot trece peste moartea fiicei lor și nu pot accepta faptul că aceasta nu mai este printre noi.
Familia postează adesea mesaje și videoclipuri cu Andreea pe internet, iar Igor Ciucu a mărturisit că nu trece nicio clipă fără să se gândească la ea.
Cântărețul de muzică populară a spus că Dumnezeu este sus și vede tot și într-o zi va exista și o pedeapsă pentru ceea ce s-a întâmplat.
Soții Cuciuc sunt de părere că moartea fiicei lor a survenit după ce cineva i-ar fi pus ceva în băutură.
„Toată ziua vorbim de tine, Andreea, și sperăm că ne auzi din cer. Atât de scumpă ai fost, mândria noastră, fată bună, cu un suflet curat și cu chipul luminat, o floare care abia înflorea pe nume Andreea. Dar Dumnezeu vede tot și pedeapsa este a lui, și va fi curând…”, a scris Igor Cuciuc pe internet.
Părinții fetei cred că a murit otrăvită de nepotul lui Botgros
Diana și Igor Cuciuc spun că Andreea, fiica lor care a murit la 17 ani, ar fi fost otrăvită cu droguri de către Cristi Botgros, nepotul dirijorului orchestrei Lăutarii. Acesta a negat acuzațiile.
Cei doi soți spun că la petrecerea de Balul Bobocilor a participat și Cristi Botgros, iubitul celei mai bune prietene a Andreei. Fata s-ar fi simțit brusc rău după ce a consumat bere.
,,Eu am fost telefonată de Andreea, adică în starea care era, a putut să mă telefoneze și să-mi zică așa, cel mai important a rămas pentru mine că ea mi-a dat chiar semne de întrebare: mamă, mă simt foarte rău, nu pot respira, nu am aer, nu știu ce am băut. Vino, te rog, și mă salvează”, a adăugat Diana Cuciuc.
Ultima modificare ianuarie 28, 2026 2:32 pm