Delia Salchievici a părăsit Desafio: Aventura în urma duelului cu Babasha. Concurenta spune că a plecat din show cu capul sus.
Delia Salchievici este noua eliminată de la Desafio: Aventura, show-ul de la Pro Tv, prezentat de Daniel Pavel. Concurenta a pierdut în fața lui Babasha cu care s-a duelat. Într-un interviu exclusiv pentru Unica.ro, Delia vorbește despre experiența din competiție și spune ce ar schimba și ce nu, dacă ar avea ocazia să revină în emisiune.
Delia Salchievici: „Mă bucur că am plecat cu capul sus după duelul cu Babasha. În acel moment nu îmi păsa dacă rămân sau plec”
Cum te simți după eliminarea din Desafio: Aventura? A fost cum te așteptai duelul cu Babasha?
Mă bucur că am plecat cu capul sus după duelul cu Babasha, a fost duel în care m-am bucurat de joc și am fost relaxată. In acel moment nu îmi păsa dacă rămân sau plec, a fost cel mai frumos traseu și o oportunitate pentru mine să arăt ceea ce pot singură, fără niciun fel de presiune.
Care a fost cel mai dificil moment din duelul de eliminare și ce ai învățat despre tine?
Nu consider că am avut niciun moment dificil în cadrul duelului de eliminare, însă în urma acestuia am învățat că sunt mult mai puternică decât credeam.
Delia Salchievici: „Nu pot spune că am avut o relație cu echipa mea. Nu eram obligată să îi accept doar de dragul show-ului și nici nu am făcut-o”
Dacă ai fi putut schimba ceva în duelul cu Babasha, ce ai fi făcut diferit?
Nu aș schimba nimic! Și nu doar legat de duel, ci referitor la tot parcursul meu în Desafio: Aventura.
Cum ai descrie relația cu colegii tăi din echipa „Norocoșii”?
Nu pot spune că am avut o relație cu echipa mea. Nu eram obligată să îi accept doar de dragul show-ului și nici nu am făcut-o.
Cum ai trăit pierderea vilei și a avantajelor pe care le avea echipa voastră?
Pe mine pierderea avantajelor din joc m-a bucurat deoarece am avut ocazia să trăiesc experiența în cea mai pură formă a ei.
Ce strategie crezi că a făcut diferența între echipa voastră și „Luptătorii”, care au rămas la vilă?
Diferența dintre noi și Luptătorii a fost că ei erau un grup unit în timpul jocului și totodată aveau același scop. Noi eram niște individualiști care voiau să se afirme, nu am înțeles scopul unei echipe.
Citește și – Câți bani a primit Delia Salchievici pentru participarea la Desafio: Aventura. A fost eliminată după cinci săptămâni
„În urma acestei experiențe am învățat că pot să trăiesc în orice condiții și că sunt mult mai puternică decât credeam”
Care a fost cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în Desafio: Aventura?
Cel mai frumos moment în Desafio: Aventura pentru mine a fost momentul în care am câștigat prima probă pentru teritoriu. S-a simțit extraordinar.
Ce ai învățat despre tine și despre limitele tale în timpul concursului?
În urma acestei experiențe am învățat că pot să trăiesc în orice condiții și că sunt mult mai puternică decât credeam, nu mă așteptam să rezist, încă am făcut-o și aș mai fi rezistat, însă ce m-a făcut să îmi doresc să plec a fost energia echipei Norocoșii.
Dacă ai putea să revii în competiție, ai schimba ceva în atitudinea ta sau în strategie?
Dacă aș putea să revin în competiție nu aș schimba nimic, nu am venit aici să mă prefac, ci că arăt cine sunt, poate doar echipa mi-ar plăcea să fie alta.
Ce sfat ai pentru cei care încă se află în competiție?
Sfatul meu este să realizeze că e o experiență unică și să nu uite să se și bucure de tot ceea ce se întâmplă, nu trebuie să fie mereu așa serioși.
Foto: Pro Tv
Ultima modificare februarie 6, 2026 3:25 pm