Armand Duplantis s-a însurat cu modelul Desiré Inglander. Nunta a avut loc într-un cadru de vis, în Franța

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Armand Duplantis, campion olimpic și unul dintre cei mai mari săritori cu prăjina din istorie, s-a căsătorit pe 12 iunie 2026 cu modelul Desiré Inglander la Château de Castellaras, într-un decor de poveste din sudul Franței.

Armand Duplantis s-a însurat cu modelul Desiré Inglander

Armand Duplantis, cel care a redefinit săritura cu prăjina și a devenit un simbol al excelenței sportive, a spus ”Da” alături de iubirea vieții sale, modelul suedez Desiré Inglander. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru de poveste, în sudul Franței, un loc cu o semnificație specială pentru cei doi.

Povestea lor de iubire a început în vara anului 2020, când Armand și Desiré s-au întâlnit la sărbătoarea suedeză Midsommar. De atunci, relația lor a evoluat rapid.

În timp ce Desiré își construia o carieră de succes în mediul online, Armand Duplantis, cunoscut drept „Mondo”, cucerea noi culmi în cariera sportivă, doborând record după record.

În octombrie 2024, pe o plajă din Hamptons și în prezența apropiaților, sportivul a cerut-o în căsătorie pe Desiré, marcând un moment plin de emoție în povestea lor.

Citește și: Cum arată și cu ce ocupă soția lui Marcel Pavel. Violeta Șmîșleaeva este o apariție rară

Citește și: JO Ioana Anuța, acuzată de plagiat. Cea mai nouă piesă a artistei, asemănare cu o melodie de-a lui Nicolae Guță

O nuntă ca-n basme, în inima Coastei de Azur

Pe 12 iunie 2026, cei doi și-au unit destinele la Château de Castellaras, o locație idilică situată în apropierea orașului Cannes. Alegerea nu a fost întâmplătoare. Coasta de Azur ocupă un loc special în inimile lor, fiind o destinație unde au petrecut momente memorabile și aproape de Monaco, unde locuiesc în prezent.

Nunta a fost un adevărat eveniment monden, desfășurat pe parcursul a trei zile. Invitații au fost primiți cu o petrecere de bun venit în Antibes, urmată de ceremonia principală și o veselă petrecere la piscină a doua zi.

Desiré Inglander a strălucit într-o rochie spectaculoasă creată de designerul suedez Ida Lanto, inspirată de eleganța legendarei Grace Kelly.

Evenimentul a îmbinat armonios elemente din cultura suedeză și cea americană, iar intrarea miresei a fost acompaniată de melodiile inconfundabile ale trupei ABBA.

Citește și: De ce refuză Kassandra, fiica lui Iosif Rotariu, o nouă operație, în ciuda problemelor pe care încă le are: „Preferă să suporte durerile!”. Tânăra locuiește și studiază în Franța

Citește și: Andrei Rotaru, de la Insula Iubirii, dat afară din casă de soție, după 12 ani de relație: „Am fost aruncat”

Invitați din toată lumea

Nunta lor a fost un adevărat punct de întâlnire între două lumi. Cu invitați veniți din Louisiana, locul natal al lui Armand, și din Suedia, țara pe care o reprezintă, dar și cu prieteni din alte colțuri ale lumii, evenimentul a celebrat iubirea și diversitatea culturală.

La finalul unui weekend magic, cuplul proaspăt căsătorit a plecat într-o lună de miere binemeritată, descriind cele trei zile de sărbătoare drept „cele mai frumoase din viața lor”.

Cine este Armand ”Mondo” Duplantis

Armand Duplantis, în vârstă de 26 de ani, este unul dintre cei mai mari săritori cu prăjina din istorie și o adevărată legendă a atletismului.

Deși s-a născut în SUA, el reprezintă Suedia și a reușit să transforme acest sport într-un spectacol urmărit de milioane de fani din întreaga lume.

A doborât nu mai puțin de 15 recorduri mondiale, devenind primul atlet care a depășit constant înălțimea de șase metri.

În martie 2026, la competiția Mondo Classic, Armand Duplantis a stabilit un nou record mondial, sărind 6,31 metri. Palmaresul său include două medalii de aur olimpice, obținute la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și Paris 2024, dar și multiple titluri mondiale și europene.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la nunta de vis a lui Armand Duplantis cu Desiré Inglander

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare iunie 19, 2026 10:45 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale