Alexandra Stan, despre conflictul cu Cătălin Măruță: „Atunci nu mă simțeam bine, aveam probleme de sănătate”

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Joi, 31 martie 2022, 12:07

Anul trecut, Alexandra Stan (32 de ani) a spus cu lacrimi în ochi, în podcastul lui Damian Drăghici, că ea nu va mai merge niciodată în emisiunea lui Cătălin Măruță fiindcă acesta a difuzat un interviu în care ea ar fi vorbit despre o serie de probleme de sănătate din cauza cărora nu putea deveni mamă.

Alexandra Stan, despre conflictul cu Cătălin Măruță: „Atunci nu mă simțeam bine, aveam probleme de sănătate”

Recent, în podcastul PRO FM, Alexandra a rectificat.

„Vorbeam despre industrie și despre dezamăgirile mele. Am dat un exemplu pentru că, în momentul ăla, eram foarte afectată de chestia asta. Acum, privind în urmă, nu mă mai afectează așa de tare. Eu n-am nimic cu Măruță, din contră. Eu înțeleg că a fost o lipsă de comunicare acolo. Nici el nu a primit informațiile de la producătorii emisiunii”, a declarat.

„Eu nu cred că Măruță e rău intenționat și că a vrut să-mi facă rău cu tot dinadinsul, nu. Așa e emisiunea, așa e formatul, am înțeles. Dar atunci nu mă simțeam bine, aveam probleme de sănătate, treceam printr-o perioadă foarte nasoală și mi-a picat foarte aiurea și am reacționat. Măruță știe foarte bine că țin la el și la Andra. Ne știm de atâția ani. Știe că nu pot să-i port vreodată pică”, a mai spus.

Solista a dezvăluit că prezentatorul TV a fost singurul om din presă care i-a fost fizic alături după ce a fosta agresată de fostul manager.

Alexandra Stan, despre conflictul cu Cătălin Măruță: „Atunci nu mă simțeam bine, aveam probleme de sănătate”

„A fost singurul om care a venit în spital să mă vadă când m-a bătut Marcel. (…) Treceam prin iad. A fost singurul om din presă care a trecut. Restul au intrat live prin telefon. A stat două, trei zile pe acolo. Mi-a propus să lucrez cu nu știu ce producător pentru că îi știa. Astă vară m-a afectat tocmai de-asta, pentru că nu mă așteptam. Dar și eu am exagerat. La el a fost o problemă cu producția. El nu poate să controleze totul în timp real”, a încheiat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Alexandra Stan, dezvăluiri în premieră despre sexualitatea ei: „Eu iubesc și bărbații și femeile”

Alexandra Stan, noi detalii despre momentul în care a fost agresată: „A fost crunt”

Știai că el a fost primul iubit al Alexandrei Stan? Este un celebru artist român

Ce s-a întâmplat între Alexandra Stan și Cătălin Măruță în vara anului 2021

„Am avut o întâmplare în emisiunea lui Cătălin Măruță și m-a deranjat. A făcut niște chestii foarte urâte. A trecut peste decizia luată de managementul meu. A scris niște lucruri foarte urâte. Eu am fost la doctor și mi s-a zis că nu pot face un copil acum.

Sau, dacă îl fac, va fi o provocare, pentru că există riscul să fac o tumoare. Iar el scria că nu îmi mai acopăr burta, că sunt însărcinată. Sincer, nu o să mai merg la el în emisiune niciodată, nici pentru toți banii din lumea asta! Pentru că eu tot timpul am fost de treabă cu oamenii, iar ei m-au călcat în picioare!”, a declarat Alexandra Stan.

Cătălin Măruță a povestit ulterior versiunea lui referitoare la cele petrecute.

„M-am săturat să fie oameni care să te judece neștiind exact cum sunt lucrurile în realitate. (…) Alexandra Stan a fost invitată în emisiunile de vară, care s-au înregistrat înainte de vacanță”, a început prezentatorul Pro TV.

Cătălin Măruță: „Hai să fim corecți!”

„Emisiunea cu ea trebuia să fie difuzată spre 30 iulie, noi intrând în vacanță pe 23 iulie. A fost o emisiune senzațională, Alexandra Stan s-a simțit foarte bine. Avem fotografii, momente. Din emisiunea înregistrată, colegii meu au luat momentul în care ea a vorbit despre căsnicie, despre posibilitatea să devină mamă.

Era subiectul despre care se vorbea în acea perioadă. Practic, ea a spus de bună voie, iar momentul a fost difuzat mai devreme decât se știa. Probabil i-am stricat o exclusivitate, s-a întâmplat ceva. Apoi erau mesaje cu: «Vai, ce i-ai făcut Alexandrei». Ce?! (…) Pe mine mă deranjează oamenii care nu sunt corecți.

Adică dacă noi am făcut lucruri greșite la emisiune, ne-am asumat, dar faptul că tu te duci la un podcast să spui că noi nu am ținut cont că tu ai probleme de sănătate și nu poți să rămâi însărcinată, când noi niciodată nu am vorbit despre asta, nici n-am știut, tu ai venit aici și ai povestit.

Ai vrut să povestești, fiind de acord ca acel moment să-l difuzăm. A pornit totul de la faptul că s-a schimbat momentul difuzării. De aici a pornit supărarea și frustrarea. Nu poți să inventezi”, a mai spus Cătălin Măruță.

„Dacă are probleme de sănătate, din toată inima mă rog să-i fie bine și îmi pare rău. Dar absolut nimeni nu a știut, nu am vorbit despre chestia asta înainte. Nu poți să ne acuzi pe noi că știam. Pe bune? Hai să fim corecți! Erau glume. A zis: «Măruță, îți fac un nepoțel!». Și dintr-odată te schimbi așa…”, a încheiat.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!