Actrița Sarah Paulson are o relație cu o femeie cu 32 de ani mai în vârstă

De Oana Savin pe
Actrița americană Sarah Paulson are o relație cu o femeie cu 32 de ani mai în vârstă și nu îi pasă câtuși de puțin de ce spun cei din jur despre acestu lucru.

Paulson, în vârstă de 43 de ani, se află într-o relație cu actrița americană de film, teatru și televiziune, Holland Taylor, în vârstă de 75 de ani. Și cele două se iubesc încă din 2015.

Dacă cineva vrea să petreacă timp gândindu-se că sunt ciudată pentru că iubesc cea mai uimitoare persoană de pe planetă, atunci este problema lor. Eu fac foarte bine”, a declarat Sarah, citată de Huffington Post.

Ea a vorbit și despre felul în care s-au cunoscut și s-a dezvoltat relația lor.

Paulson a povestit că a întâlnit-o pe Taylor în urmă cu 10 ani, și deși la acea vreme avea o altă parteneră, s-a gândit că Holland „era cea mai frumoasă femeie” pe care a văzut-o vreodată.

După câțiva ani, drumurile celor două s-au intersectat din nou și au decis să se urmărească reciproc pe Twitter. Până la urmă s-au întâlnit și restul este istorie.

Paulson a părut întotdeauna extrem de îndrăgostită de Taylor, care a avut roluri memorabile în serialul „Doi bărbați și jumătate” și în filmul „Blonda de la Drept”.

Ceea ce pot spune cu siguranță este că sunt îndrăgostită și se întâmplă ca acea persoană să fie Holland”, a spus actrița în 2016, la câteva luni după ce vedetele au anunțat că formează un cuplu.

Sarah Paulson a jucat în serialele de televiziune „American Gothic” și „Jack și Jill”, după care a apărut în filme de comedie precum „What woman want” și „Down with love”. Acum poate fi văzută pe marile ecrane în lungmetrajul „Ocean’s 8”.

Holland Taylor a fost recompansată de-a lungul carierei cu mai multe premii, printre care Premiul Primetime Emmy pentru cea mai bună actriță secundară în serial dramatic, Premiul TV Land pentru Future Classic și Premiul Cercului criticilor externi pentru cea mai bună interpretare solo.

Citește și: S-a logodit Jennifer Lopez cu Alex Rodriguez? Vezi inelul cu care s-a afișat vedeta

Citește și: Soția lui Michael Buble este însărcinată. Cei doi vor avea o fetiță

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

INNA, apariție hot pe coperta revistei Unica iulie 2019

INNA, apariție hot pe coperta revistei Unica iulie 2019