Ion Iliescu, depus miercuri la Sala Unirii a Palatului Cotroceni. Când și unde va fi înmormântat fostul președinte

.

Ion Iliescu s-a stins din viață marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani, la spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București. La scurt timp au început pregătirile pentru funeraliile fostului președinte, la ora 19:30 fiind convocată o ședință de Guvern pentru aprobarea HG privind declararea unei zile de doliu național.

Ion Iliescu, depus la Sala Unirii de la Palatul Cotroceni

Trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu a fost depus miercuri, 6 august, la Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, potrivit Libertatea.

Marți seară, Guvernul s-a reunit pentru a stabili ca ziua de 7 august să fie declarată zi de doliu național, în timp ce Comitetul de Organizare a Funeraliilor de Stat s-a întrunit pentru organizarea funeraliilor acestuia.

Funeraliile de stat în România sunt ceremonii oficiale organizate de Guvern în cazul decesului președintelui sau al foștilor șefi de stat ai României și sunt reglementate printr-o procedură strictă și implică un comitet special de organizare.

Aceste funeralii presupun și onoruri militare, gardă de onoare, defilare și alte elemente oficiale de protocol, ce simbolizează respectul suprem al națiunii pentru personalitatea decedată.

Citește și: Mesajul președintelui Nicușor Dan, după moartea lui Ion Iliescu: „Istoria îl va judeca”

Citește și: Victor Ponta spune că niciun președinte de după regretatul Ion Iliescu nu s-a ridicat la nivelul lui: „Cel mai bun președinte al României de după `89. O superpersonalitate”

Când și unde va fi înmormântat fostul președinte

Guvernul României a adoptat, în ședință extraordinară, o hotărâre prin care ziua de 7 august 2025 este declarată zi de doliu național, în semn de respect față de memoria fostului șef al statului, Ion Iliescu.

Fostul șef al statului va fi înmormântat tot joi, 7 august, la Cimitirul Ghencea 3 din București.

Conform programului stabilit, ceremonia de înhumare a fostului președinte va avea loc doar în prezența familiei și a persoanelor apropiate.

Ceremoniile oficiale vor începe miercuri, 6 august, la Palatul Cotroceni, unde va fi organizată primirea cortegiului funerar. În Sala Unirii va avea loc apoi ceremonia de priveghi, un moment de reculegere deschis publicului și transmis LIVE de Televiziunea Română și Radio România.

Publicul va avea voie să aducă un ultim omagiu lui Ion Iliescu între orele 13.00 – 18.00, după această oră fiind închis accesul general.

Joi, 7 august, cortegiul funerar va părăsi Palatul Cotroceni pentru a se îndrepta către Cimitirul Ghencea 3, unde se va desfășura ceremonia militară de înmormântare, care va avea loc la ora 10:00.

Citește și: De ce nu au avut copii Ion Iliescu și Nina. Soția fostului președinte a pierdut 3 sarcini: „A avut sarcini toxice, iar după aceea nu s-a mai putut”

Citește și: Ultimele cuvinte pe care Nina Iliescu i le-a adresat soțului ei, Ion Iliescu, înainte ca acesta să moară

Zi de doliu național, în onoarea lui Ion Iliescu

Guvernul României a anunțat, marți seară, că a declarat ziua de 7 august, zi de doliu național.

„Ion Iliescu a deținut funcția de președinte al României în mandatele 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004, fiind o personalitate marcantă în viața politică postdecembristă. A avut un rol important în perioada de tranziție de la regimul comunist la democrație, fiind primul președinte ales după Revoluția din 1989. În timpul mandatului său, România a adoptat o nouă Constituție (1991), au fost puse bazele instituțiilor democratice și au fost inițiate reforme politice și economice”, a precizat Executivul.

De asemenea, Guvernul a anunțat că a adoptat, în ședință extraordinară, o Hotărâre prin care ziua de 7 august 2025 este declarată zi de doliu național, în semn de respect față de memoria fostului șef al statului, Ion Iliescu.

Sursă foto: Hepta, Vlad Chirea (Libertatea)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton