Elena Udrea (51 ani) așteaptă marți, 1 iulie, decizia judecătorilor de la Tribunalul Ploiești privind eliberarea ei condiționată. Dacă aceștia vor hotărî să îi redea libertatea, fostul ministru nu va ieși imediat din penitenciar, ci va mai dura o perioadă până ce se va putea întoarce acasă la fiica sa.
Cuprins
Cuprins
Când va ieși Elena Udrea din închisoare
Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, se arată încrezător că judecătorii Tribunalului Ploiești vor decide în favoarea clientei sale, iar aceasta ar putea ieși condiționat din închisoare. Totuși, fostul ministru nu va părăsi imediat penitenciarul, ci va mai avea de așteptat câteva săptămâni.
„Decizia Judecătoriei Ploiești va putea fi atacată de către procurori în termen de trei zile de la pronunțare și mă aștept să se întâmple asta, așa că va trebui să mergem la instanța imediat următoare. Însă mă aștept ca în două săptămâni cazul ei să se rezolve favorabil. Deci, după părerea mea, există șanse reale ca la jumătatea lunii iulie să se întoarcă acasă, la fetița ei”, a declarat avocatul fostului ministru pentru Playtech.
„Vine și vacanța judecătorească, dar chestiunile importante continuă să stea în atenția instanțelor. De aceea am făcut acest calcul, cu multă atenție, și, fiind optimist, cred că undeva în prima jumătate a lunii iulie am putea avea un verdict pozitiv în favoarea Elenei Udrea”, a adăugat Veronel Rădulescu.
Citește și: Elena Udrea nu a revenit la penitenciar după operație. Ce se întâmplă cu fostul ministru
Ce spune avocatul Elenei Udrea despre operația prin care a trecut aceasta
Elena Udrea a fost operată de urgență duminică, 29 iunie, însă avocatul ei spune că acest lucru nu va conta deloc în fața judecătorilor.
„În justiție nu se lucrează cu inima, ci cu documente și probe. Așa că operația recent suferită nu va conta. Va conta însă că avem toate documentele cerute și că respectăm litera legii”, a mai spus Veronel Rădulescu.
Citește și: Femeie, bătută într-un parc din Cluj, în fața fetiței ei: „Nu a avut nicio intenție să se oprească”
De asemenea, avocatul a precizat că și clienta sa este optimistă.
„După operație nu dansează nimeni, asta știe toată lumea. Dar Elena Udrea e optimistă. Țin constant legătura cu ea și vă pot spune că a fost și a rămas mereu o femeie pozitivă în gândire”, a precizat el.
Sursă foto: Hepta
Ultima modificare iulie 1, 2025 12:22 pm