Bani în plus pentru pensionari anul acesta. Anunțul ministrului Muncii, Florin Manole: „Trebuie să existe mai multe praguri, nu unul singur!”

.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pregătește un nou pachet de măsuri dedicate pensionarilor cu venituri reduse, în contextul discuțiilor privind bugetul pentru anul 2026. Oficialul a explicat că există mai multe variante tehnice aflate în analiză, iar obiectivul este ca persoanele vulnerabile să primească un ajutor adaptat situației lor financiare.

Două scenarii pentru ajutorul destinat pesnionarilor

Florin Manole a precizat că va înainta Guvernului două propuneri principale. Prima reproduce modelul aplicat anul trecut, care a presupus acordarea a două tranșe egale de sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri sub un anumit prag.

”Două tranşe de câte 400 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.547 de lei”  – a declarat ministrul, la Antena 3.

A doua variantă reia structura folosită în 2023, cu mai multe praguri de venit și sume diferențiate, astfel încât cei mai afectați de creșterea prețurilor să primească un ajutor mai consistent.

Ministrul a subliniat că această abordare ar evita situațiile în care pensionarii aflați foarte puțin peste limita stabilită pierd accesul la sume importante.

”Îmi pot imagina frustrarea legitimă a unui pensionar care se află cu 50 de lei peste prag şi, din acest motiv, pierde 800 de lei. De aceea cred că trebuie să existe mai multe praguri, nu unul singur” – a mai explicat Manole.

Citeşte şi: Pensiile nu vor crește nici ]n 2026. Ministrul Muncii, Florin Manole: „Discuții despre majorări pot avea loc doar după rectificare”

Citeşte şi: Florin Manole, vești pentru pensionari: „Voi propune Coaliției!” Ce surpriză pregătește ministrul Muncii

Citeşte şi: Cu cât se majorează valoarea tichetelor de masă de la 1 ianuarie. Ministrul Muncii, Florin Manole: „O veste bună!”

Propunerile pentru 2026 vor fi incluse în schița de buget

Ministrul a precizat că termenul pentru transmiterea propunerilor către Guvern este foarte apropiat, iar în schița de buget pentru 2026 va fi inclusă cel puțin o variantă de sprijin pentru pensionari. El a insistat că este esențial ca persoanele cu venituri mici să beneficieze de măsuri de protecție, iar PSD va susține soluții care să le crească veniturile reale.

Oficialul a transmis că nu pornește de la premisa unui refuz din partea premierului și că este convins că Guvernul poate găsi un consens în privința acestor măsuri. El a argumentat că, având în vedere o țintă de deficit mai permisivă decât anul trecut, statul își poate permite un efort suplimentar pentru a proteja pensionarii cu venituri mici.

Ministrul a subliniat că varianta finală va fi cea discutată și agreată în cadrul Guvernului, pentru a evita crearea unor așteptări nerealiste în rândul beneficiarilor.

Foto – Facebook

Ultima modificare ianuarie 21, 2026 11:38 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale