Mesajul unui polițist, după crimele din Caracal: „Credinţa şi mândria mi-au murit odată cu moartea unui înger”

De Oana Savin pe
Un polițist a vorbit despre problemele sistemului din România și despre ce înseamnă să fii polițist, afirmând, în același timp, că a dezamăgit-o pe Alexandra Măceșanu, fata din Caracal răpită și probabil ucisă de Gheorghe Dincă.

Polițistul Flavian Săvescu a postat un mesaj pe Facebook în care susține că sistemul tinde „să te transforme într-o unealtă fără creier”, ușor de manipulat. Totodată, el afirmă că Alexandra a fost ucisă de sistem.

Redăm mai jos postarea integrală a acestuia.

Puterea unui copil…  

Sunt tată de fată și… polițist! Simţeam odată că pot face ceva care să conteze, diferit, ieşit din tipare, corect, că pot face ce trebuie! Am înţeles cât mă înşelam!

E prima dată când îmi raportez meseria la copilul meu! La ce ar trebui sa îl învăţ acum! Cum să îi spun că nu trebuie să aibă încredere în meseria în care am crezut de când mă ştiu?! Cum sa îl învăţ ce este responsabilitatea când eu lucrez într-un sistem care îi demotivează până şi pe cei mai motivaţi colegi ai mei?!

Ce caracterizează meseria asta? Sau ce ar trebui? Un singur lucru: responsabilitatea! Responsabilitatea că dincolo de consecinţe, faci un lucru în primul rând drept şi apoi legal! Dar cum credeţi dvs.că poate acţiona un poliţist când are în faţă spectrul consecinţelor, indiferent care ar fi ele?! Şi aici intervine asumarea responsabilităţii!

Nu vreau să judec, dar sunt poliţist şi ştiu cum gândesc şi simt poliţiştii pentru că sistemul tinde să te transforme într-o unealta fără creier, una ce poate şi trebuie să fie uşor de condus sau manipulat, una care să se teama de consecinţele lipsei de obedienţă!!!

Scopul rândurilor mele este conştientizarea faptului că decizia pe care trebuie să o ia un poliţist în orice moment, ţine doar de asumarea responsabilităţii! Iar asumarea responsabilităţii ţine de amintirea jurământului depus în faţa cetăţeanului, în faţa copilei care a murit! Am în faţa ochilor spectrul unui suflet ce a avut încredere dincolo de orice în normalitatea care ar trebui să existe în lumea în care trăim! Ea şi-a îndreptat încrederea în politie, în MINE, ca reprezentant al ei şi EU am dezamăgit-o! Sunt la fel de vinovat ca oricare dintre colegii mei care nu au putut-o salva! De ce? Pentru ca văd zilnic mizeria de sub covoare! Pentru că atunci când mi se spune ca nu voi putea să schimb sistemul, ar trebui să continui să cred în mine! Am învăţat ca meseria asta nu are nevoie de idealişti!

Poate cineva să îşi închipuie ce s-a întâmplat între primul telefon la 112 si clipa când i s-a scurs ultima suflare?! Mă îndoiesc! Acum, pe lângă acest sentiment, toţi cei ce aveţi copii, alăturaţi groazei gândul la copilul vostru…şi scoateţi capul din nisip! Toţi suntem responsabili! Nu suntem oi să nu putem raţiona că nimeni nu ne poate spune să nu intervenim atunci când TREBUIE! Iar dacă nu intervenim când sufletul ne urlă aşa cum a urlat acel copil, este pentru că sistemul ne-a redus la tăcere!!! 

Mi s-a repetat de atâtea ori cu o ridicare din umeri că AŞA E SISTEMUL! Ca o scuză de către exact cei ce îl fac, pentru că sistemul este făcut de oameni aşa cum o unealtă este creată de cineva…cu un scop! Scopul SISTEMULUI este obedienţa, reducerea asumării responsabilităţii şi incapacitatea de a lua decizii, de a te opune nedreptăţii!!!

Azi, SISTEMUL a omorât un copil pentru ca acest copil a fost omorât de un psihopat cu mâna SISTEMULUI! Pentru ca EU am fost incapabil sau nu am îndrăznit să intervin de teama consecinţelor! Pentru că am uitat mândria de a fi poliţist şi credinţa în adevăr dincolo de consecinţe! Pentru că am acceptat să fiu redus la tăcere atunci când ştiam că am dreptate!

SISTEMUL nu are nevoie de oameni care priviţi din spate îşi arată coloana prea dreaptă! SISTEMUL are nevoie de proverbe cu capete plecate! SISTEMUL suntem NOI, cu toată acceptarea noastră! La fel de vinovaţi ca si cei ce îl impun!

Azi a murit un COPIL! Este o diploma de absolvire pentru un SISTEM în care intri depunând un JURĂMÂNT! Şi juri că vei apăra tocmai copilul care azi a murit! UN EŞEC! Poate cel mai dureros, dus în extreme de incapacitatea unei funcţionalităţi evidente!

De câtă responsabilitate credeţi ca ar da dovada un poliţist când i-ar cere tatălui să spargă el uşa cu piciorul la o percheziţie?! Şi câtă responsabilitate vă aşteptaţi să aibă subalternii unui asemenea comandant într-un SISTEM bolnav în care nu mai poţi salva o viaţă?

Sunt comisar de politie! Lucrez încă într-un serviciu operativ. Un serviciu care impune asumarea responsabilităţii si ştiu ce vorbesc! Înmulţiţi sentimentul meu din aceste rânduri cu o mie si nici atunci nu veţi avea imaginea completa a putreziciunii! 

Este singurul loc de muncă în care i-aş interzice fiicei mele să lucreze! Cred că asta spune totul!

Sunt poliţist! Am capul plecat în faţa realităţii că azi un copil a fost ucis! EU am fost incapabil sa îl salvez! Ţipetele pe care mi le imaginez îmi sfredelesc sufletul! Şi a murit! Încet! Gândindu-se la mine! Gândindu-se ca EU POT şi TREBUIE să îi salvez VIAŢA! AŞTEPTÂND! Oare în ce moment a realizat ca EU nu voi veni?! Oare în ce moment i-a murit speranţa? Spectrul rece al morţii… Ultima bătaie a inimii… Voi fi poliţist şi mâine! Dar EA nu va mai fi! EU, un poliţist, îmi voi îmbrăţişa în continuare fata dar un alt tată nu mai poate face asta! El nu a fost sunat de propria fiică pentru a o salva pentru că acest suflet pierdut a crezut îndeajuns în MINE! Iar EU am dezamăgit-o!

Pe fiecare birou operativ exista o cărămidă! Cu care noi, poliţiştii, ne batem în piept, raportând câte infracţiuni am constatat, câte dosare am soluţionat, etc., etc.! Piepturile noastre sunt tăbăcite, ale unora din cauza loviturilor de cărămidă iar ale altora de aprecieri. Fiecare acelaşi birou stă aşezat pe un covor sub care, zilnic, este ascunsă mizeria! Un covor roşu acum, de sângele fetei ucise!!!

De ce vă miraţi de SISTEMUL ce îşi pune în funcţii de conducere aceiaşi oameni ce au eşuat la examenele de titularizare?! Doar ăsta este respectul datorat vouă, dragi cetăţeni! De asta ne mor copii, de asta copiii răpiţi sunt uitaţi după o lună! De asta aceşti vajnici apărători ai legii au acele cuvinte pline de respect la adresa părinţilor acestor copii! Şi îi pun sa plătească percheziţiile ca pe moşia proprie! Pentru că SISTEMUL i-a împuternicit să se creadă deasupra tuturor! 

Acest SISTEM ce demotivează tot ce ar trebui să aibă mai bun şi sa păstreze, creează mici dumnezei ce uită, astfel, că respectul este o cerinţă de serviciu!

Cum să fii păstrat responsabil când eşuezi la un examen la care concurezi singur şi eşti pus în aceeaşi funcţie pentru care nu ai luat examenul? Ce respect mai ai faţă de cetăţean şi faţă de subalternii tăi?! Jurământul tău devine o simplă vorba-n vânt! Al tău şi al celor ce te urcă pe un jilţ aurit! 

Sunt ofiţer pe poliţie, plecat de la gradul de agent. Am trecut treptat prin diferite activităţi şi am cunoscut oameni, colegi şi comandanţi. Am tot respectul pentru unii! În faţa lor mă înclin! Am 23 de ani de muncă operativă! Pot spune că în direcţia în care merge, SISTEMUL îşi pierde adevăraţii profesionişti din slujba cetăţeanului! Dar SISTEMULUI nu ii pasă! Nu de ei are nevoie! Nu are nevoie de anticorpi pentru propria putreziciune! Are nevoie doar de executanţi care să nu îi chestioneze deciziile! Are nevoie de poliţişti fără responsabilitate! Ce pleacă capul! Aceştia sunt actualii şi viitorii lideri! Cu mâna lor, Alexandra a fost ucisă! Sub coordonarea liderilor de nota 5!

Sunt ofiţer de poliţie! Şi nu mai sunt mândru de asta!!! Credinţa şi mândria mi-au murit odată cu moartea unui înger! Dar sunt mândru că sunt tată şi sunt dator să îmi feresc copilul într-o ţară în care până şi îngerii mor!”

Sursă foto: Facebook, Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui