Lista completă a adăposturilor anti-bombe din România

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 01 martie 2022, 17:27

În România există în prezent 4.538 de adăposturi de protecție civilă destinate adăpostirii cetățenilor în cazul unui atac aerian, 1.190 în București-Ilfov și 3.348 în țară. Total insuficiente, potrivit experților, care atrag atenția că mare parte dintre acestea sunt nefuncționale, iar construirea unora noi stă aproape exclusiv pe spatele firmelor private.

Lista completă a adăposturilor anti-bombe din România

Inspectoratul General pentru Situații de Urgenta (IGSU), instituție care are printre atribuții și Protecția Civilă, a publicat recent lista cu adăposturile antiaeriene din toată țara.   

„În mare parte, adăposturile existente au fost construite pe vremea comuniștilor. Din păcate, acest concept de apărare în caz de atac aerian a fost haotic abordat înainte de 1989. Fără nicio logică. Adică nu s-a construit la număr de persoane, la populația dintr-o anumită zonă, ci s-a ordonat realizarea unui număr de X adăposturi”, a declarat Cristian Vîlcu, specialist în protecție civilă, potrivit Adevărul.

„O planificare total ilogică, tipic comunistă. Practic, acestea aveau o capacitate care nu avea nicio legătură cu numărul locuitorilor din zonă. Mai mult, nici măcar blocurile de locuințe nu au avut toate astfel de buncăre din cauza costurilor, probabil”, a adăugat.

„Unele sunt pline de mucegai sau chiar inundate. Altele sunt adevărate depozite de murături sau biciclete, dar hai să spunem că asta nu e o problemă, pentru că legea permite acest lucru dacă pot fi eliberate în situații de urgență în maximum 24 de ore. Mai grav, multe dintre ele au echipamentele aferente nefuncționale”, a continuat.

„Trebuie spus că fiecare astfel de adăpost trebuie să aibă instalație de filtrare și ventilare a aerului, toaletă și chiuvetă funcționale, dar și o cale de salvare în cazul prăbușirii clădirii. Întreținerea acestor instalații cade în sarcina primăriilor, chiar dacă adăposturile sunt ale unei asociații de locatari”, a mai spus.

„O parte dintre edili au realizat întreținerea și renovarea acestor spatii cu ocazia reabilitării blocurilor, dar, atenție, numai o parte. În plus, procentul de reabilitare a blocurilor din toată țara este unul destul de modest. Mai mult, adăposturile de la metrou, special concepute pe vremea lui Ceaușescu chiar și pentru atac atomic, nu au mai fost întreținute”, a completat

Așadar, nu știm câte astfel de adăposturi antiaeriene sunt acum funcționale și nu știm nici câte persoane pot primi acestea, pentru că nu a fost comunicat. De altfel, nu a fost comunicată nici capacitatea totală a celor 4.538 de buncăre existente teoretic”, a mai explicat Cristian Vîlcu.

Lista completă a adăposturilor de protecție civilă poate fi consultată AICI.

Câte buncăre există în București

  • Sectorul 1 – 165 de adăposturi
  • Sectorul 2 – 343 de adăposturi
  • Sectorul 3 – 143 de adăposturi
  • Sectorul 4 – 168 de adăposturi
  • Sectorul 5 – 58 de adăposturi
  • Sectorul 6 – 294 de adăposturi

Citește și:

Reacțiile vedetelor la războiul dintre Rusia și Ucraina. „Îmi plânge sufletul”

Povestea cuplului american care a adoptat un băiețel din Ucraina cu doar câteva zile înainte ca războiul să înceapă

De ce a invadat Rusia Ucraina. Ce vrea Vladimir Putin

Familia Cleopatrei Stratan, aproape de conflictul dintre Rusia și Ucraina. „E stare de alertă în Moldova”

Foto: Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!