Analiza unui istoric român asupra războiului pornit de Rusia: „Victoria Ucrainei este deja asigurată”

De Unica.ro, pe

Cristian Ploscaru, istoric și conferențiar la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, a analizat războiul actual din Ucraina, pornit de Rusia.

Într-un interviu cu Libertatea, conferențiarul universitar la Facultatea de Istorie de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași a spus că indiferent de rezultatul războiului declanșat de Rusia, deja există o consecință pozitivă, și anume că ucrainenii au devenit cu adevărat o națiune.

El a spus că un asemenea fenomen este rar, și că este greu de crezut că putea fi replicat în secolul douăzeci și unu. „Vedem cu ochii noștri, deși acest război are o latură foarte dramatică, un proces care nu se întâmplă în fiecare zi”, a zis el. „Cum se naște o națiune: prin foc și sabie”.

Cristian Ploscaru a vorbit despre problemele prin care au trecut ucrainenii în ultimele câteva decenii, subliniind: „Ucrainenii au destul de multe probleme interne – de natură identitară și a solidarității interne. S-a văzut asta destul de clar în anii 90 sau în anii 2000. Dar voința lor de a se transforma într-o societate de model european și provocările în care s-au găsit din acest punct de vedere au consolidat aceste forme de solidaritate internă și le-a cristalizat identitatea”.

Totodată, expertul în istorie a adus în discuție și sentimentul de națiune al ucrainenilor, indiferent de diferențele care ar putea exista între ei. „Nu mai contează dacă sunt ortodocși, greco-catolici, dacă teritoriul în care locuiesc a aparținut odată Poloniei, Novorusiei sau Imperiului Rus în ansamblul său”, a spus Ploscaru. „Acești oameni au format împreună o națiune bazată pe ideea franțuzească născută odată cu revoluția: o națiune este un grup de oameni care vrea să trăiască împreună”.

Citește și: Oligarh rus, mesaj dur pentru Vladimir Putin: „Rusia, ca țară, nu mai există”

Citește și: Prim-ministrul Nicolae Ciucă: „Pacea Europei va atârna iarăşi de un fir de aţă”

Citește și: O fetiță de șase ani din Ucraina cântă la flaut pe străzi, pentru a strânge bani pentru armată: „Vreau să se întoarcă teferi acasă, după victoria noastră”

Citește și: Oamenii din Demîdiv, Ucraina, și-au inundat intenționat satul, pentru a împiedica înaintarea trupelor ruse: „Nimeni nu regretă ceea ce s-a întâmplat aici”

El s-a arătat fascinat de modul în care în aceste zile, sub ochii tuturor, se consolidează o națiune întreagă: „Nu vezi în fiecare zi un asemenea eveniment absolut spectaculos – acela de formare a unei comunități naționale după toate regulile sale. De aceea, victoria Ucrainei este deja asigurată: s-a consolidat o națiune mai puternică decât înainte”.

Mai mult, istoricul a dat drept exemplu situația din Iugoslavia, mai precis felul în care ideea iugoslavism a eșuat. „Iugoslavismul nu a reușit, oamenii nu au crezut în el”, a zis el. „Croații au rămas croați, slovenii – sloveni, sârbii – sârbi și am asistat după 1990 la falimentul ideii”.

Tocmai de aceea, el crede că Rusia nu poate anexa Ucraina cu forța: „Vedem, 30 de ani mai târziu, victoria ideii ucrainismului. Există o anumită poveste a suferinței cu acest popor care s-a transformat acum, începând cu secolul al XX-lea, într-o poveste a demnității”.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!