O bunică din Ucraina și-a făcut primul tatuaj la 80 de ani, în cinstea țării ei: „În timp ce o tatuam, a cântat cântece ucrainene”

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 27 aprilie 2022, 12:42

La 80 de ani, o femeie din Ucraina a decis să își facă primul tatuaj, în cinstea țării ei, ea fiind martora a două războaie la viața sa.

Este vorba despre Nadia Radionova, care și-a spus povstea pentru Fakty. „N-aș fi crezut niciodată că mă voi confrunta cu două războaie în viața mea”, a zis ea. „M-am născut în 1941 în satul Kovalivka din regiunea Vinița. În ciuda faptului că am crescut în Uniunea Sovietică, am fost întotdeauna mândru că sunt ucrainean”.

Nadia și-a îngropat soțul și fiica în tinerețe, crescându-și singură nepoții, pe Elina și Andri. Ea s-a despărțit de prietenul ei din cauza opiniilor diferite despre război. „Oamenii noștri sunt sinceri și amabili, nu aș da țara mea natală pentru nicio bogăție”, a povestit femeia, citată de Libertatea.

Elina a povestit cum a fost bunica ei afectată de război: „După invazia rusă din Ucraina, bunica mea nu a putut sta cu mâinile în sân. Din pensia ei modestă, cumpăra dulciuri, făcea ceai și le ducea soldaților și tuturor celor nevoiași de la punctele de control. Eram foarte îngrijorată pentru ea, sirenele și bombardamentele, adăpostirea în refugii, au un efect negativ asupra sănătății”.

Citește și: Fetița de 14 ani, însărcinată după ce a fost violată de mai mulți soldați ruși, va păstra copilul: „Medicii au avertizat că, dacă victima face avort, probabil că nu va mai putea avea copii”

Citește și: Reacția CNCAN, după ce șeful agenției atomice a ONU a spus că nivelul radiațiilor de la Cernobîl este „anormal”: „Nu există un pericol pentru mediu sau populație”

Citește și: Șeful ONU a desființat retorica Rusiei, care încă numește războiul „operațiune specială”: „Nu există trupe ucrainene pe teritoriul Federației Ruse, dar există trupe ruse pe teritoriul Ucrainei”

Citește și: China, răspuns la amenințările Rusiei: „Nimeni nu vrea să vadă izbucnirea unui al Treilea Război Mondial”

Cu o lună în urmă, Elina a reușit să o aducă pe Nadia în Polonia, în apropiere de Przemyśl. Ele sunt acolo de trei săptămâni, Nadia având grijă de fiica Elinei. Aceasta din urmă este maestru tatuator, și i-a făcut bunicii sale primul tatuaj.

„Sunt maestru tatuator, iar bunica mea a apreciat mereu această artă”, a zis tânăra. „Acum m-a rugat să-i fac un tatuaj, dar să fie patriotic. Care a fost reacția mea? Am fost plăcut surprinsă, dar știind dragostea nebună pentru Ucraina, acest lucru era de așteptat”.

Astfel, octogenara a ales să își facă primul tatuaj pe picior. Ca simbol, a decis că vrea să aibă stema Ucrainei și două spice de grâu tatuate pe piele. „La început mi-a spus că o doare, dar a vrut să continue”, a zis Elina. „În timp ce o tatuam, a cântat cântece ucrainene”.

Nadia a spus despre tatuajul ei: „Tatuajul simbolizează oamenii luptători, puternici și curajoși din Ucraina. Sper să mă întorc curând în Vinița natală. Îmi voi purta cu mândrie tatuajul atâta timp cât mi-o da Dumnezeu. Și cred sincer în victoria noastră. Nepoata îmi va face un alt tatuaj în cinstea succesului nostru”.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!