Smiley lansează primul videoclip în care nu zâmbeşte

10 aprilie, în anul 10 din cariera sa solo, Smiley lansează cea de-a două piesă nouă cu videoclip din maratonul de 10 confesiuni muzicale pe care şi-a propus să le facă în cadrul proiectului aniversar #Smiley10.  “De unde vii la ora asta?”, noul single al artistului, produs de HaHaHa Productions, aduce şi primul videoclip în care Smiley nu zâmbeşte deloc.
După piesa-manifest “Flori de plastic”, lansată pe 10 martie, cu primul videoclip din carieră sub formă unui scurtmetraj de animaţie, “De unde vii la ora asta?” este prin versuri şi imagini o fugă între realitate şi imaginaţie pentru regăsirea iubirii în relaţie, în paşi de frământare, aşteptare, suspiciune şi reproş.
Regizat de Iura Luncaşu, cu imagine semnată de Liviu Mărghidan, videoclipul piesei “De unde vii la ora asta?” s-a filmat într-o zi şi o noapte pe Domeniul Manasia, dar şi în Bucureşti, în Centrul Vechi şi pe acoperişul uneia dintre cele mai înalte clădiri din oraş. Postproducţia a avut un rol foarte important, realizatorii au avut nevoie de câteva cadre executate în CGI.

smiley
“De unde vii la ora asta? – refrenul acesta se aude pe diverse tonalităţi în multe case şi relaţii, iar fugă unuia după celălalt, deşi fizic ei se află unul lângă celălalt, este confuză şi dureroasă.”, spune Smiley despre a două piesă pe care o dăruieşte publicului în anul de sărbătoare cu numărul 10 prin proiectul #Smiley10.
În cadrul proiectului #Smiley10, o confesiune muzicală multimedia, un maraton de lansări şi inovaţii care va ţine un an de zile, marea petrecere va fi pe 1 iunie, când Smiley va susţine la Arenele Romane, un concert aniversar.

Urmăreşte aici videoclipul:

Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Mai multe din Muzică

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT!
"Cum să arăți superb vara asta":
14 pagini cu trucuri de la vedete și specialiști despre sport, diete și frumusețe

Vă recomandăm: