O baie face minuni!

De Revista Look, pe

Tonifiante, relaxante, revigorante, baile sunt bune nu doar pentru frumusete, ci si pentru sanatate. Suferi de insomnii, esti racita, te dor muschii, ai o alergie sau vrei sa slabesti? Nimic mai simplu. Cufunda-te in apa!

O baie face minuni!

Tonifiante, relaxante, revigorante, baile sunt bune nu doar pentru frumusete, ci si pentru sanatate. Suferi de insomnii, esti racita, te dor muschii, ai o alergie sau vrei sa slabesti? Nimic mai simplu. Cufunda-te in apa!

Apa, calda sau rece, folosita extern sau intern, are efecte benefice asupra starii de sanatate. Pentru a-ti imbunatati starea generala cu ajutorul hidroterapiei nu trebuie sa apelezi neaparat la specialisti. Poti aplica aceasta metoda simpla si comoda chiar la tine acasa.

O baie in apa calda in care ai adaugat amestecuri de plante, uleiuri esentiale ori sare marina combate stresul, nervozitatea si durerile, trateaza traumatismele minore, ajuta la eliminarea toxinelor, la calmarea iritatiilor sau poate chiar anihila bacteriile si virusurile.

Apa calda relaxeaza organismul, in timp ce apa rece reduce inflamatiile. Alternarea apei calde cu cea rece stimuleaza circulatia.
Temperatura apei, ingredientele si durata baii depind de efectele pe care doresti sa le obtii.

Baia cu sare marina

Este suficient sa pui in apa cateva substante „magice” pentru a-ti crea senzatia ca te afli in valurile marii. Produsele marine (care se gasesc in toate magazinele de cosmetice, sub forma lichida sau cristalizata) contin iod, alge, saruri minerale si oligo-elemente.
Cum procedezi?
Amesteca intr-un bol un pahar de sare marina, doua pahare de bicarbonat de sodiu si 1-2 lingurite de glicerina. Toarna-le apoi in apa din cada (37-38 grd C) si stai in ea 15 – 20 de minute.
Daca vrei sa slabesti: dizolva in apa 1 kg de sare marina. Dupa 15-20 de minute fa un dus cald, infasoara-te intr-un halat de baie, apoi intinde-te in pat si ramai acoperita o jumatate de ora.
Atentie! Nu este recomandat sa faci bai fierbinti sau sarate daca ai o afectiune cardiaca, hipertensiune sau diabet.

Pont: Daca nu ai sare marina poti folosi doar bicarbonat de sodiu, caci are aproape aceleasi efecte (se pun 3 linguri in apa fierbinte din cada).

Baia cu sare marina e buna pentru:
  • relaxare, stres, indepartarea oboselii
  • remineralizare
  • eliminarea toxinelor
  • catifelarea si curatarea pielii
  • stimularea circulatiei (eficienta in special daca suferi de „sindromul mainilor si picioarelor reci”)
  • calmarea durerilor musculare
  • reumatism

Baia cu uleiuri esentiale

Uleiurile esentiale actioneaza in primul rand asupra sistemului nervos, reechilibrandu-l. Baile aromatice sunt foarte eficiente, pentru ca uleiurile sunt de fapt esente concentrate ale plantelor din care sunt extrase (uneori, o picatura de ulei esential echivaleaza cu 30 g de planta proaspata).
De ce nu ai respira si tu aromele lor atunci cand faci baie? Nu trebuie decat sa umpli cada si sa adaugi in apa intre 8 si 15 picaturi de uleiuri esentiale. Temperatura apei poate oscila intre 36-39grd C sau poate fi mai mica daca vrei sa te revigorezi rapid.

Pont: nu pune uleiurile esentiale inainte de a se umple cada pentru ca acestea se evapora rapid.

Baile aromatice sunt remedii eficiente pentru:
  • stres, insomnie, oboseala – lavanda, busuioc, vetiver, mandarina
  • reumatism – mesteacan, rozmarin
  • gripa, raceala, afectiuni respiratorii – eucalipt, brad, lemn de cedru, pin, molid, cimbru
  • dureri musculare sau menstruale – mesteacan, eucalipt, grapefruit, lavanda, rozmarin
  • eliminarea toxinelor – ienupar, lamaie, chimen, ghimbir

Baia cu plante

Daca vrei sa faci o baie cu ierburi ai la dispozitie mai multe modalitati de utilizare a acestora. O poti alege pe cea care iti este mai la indemana.

Una dintre ele ar fi sa utilizezi plantele ca atare (frunze, flori uscate sau proaspete) pe care le pui intr-un saculet de tifon si le atarni de robinet, astfel ca apa sa curga peste ele (la o cada plina se folosesc 150 – 200 g de plante).

O alta modalitate este de a prepara din amestecul de plante o infuzie concentrata pe care o adaugi apei din cada (6 lingurite de planta la 750 ml apa fiarta). Avantajul acestei ultime metode este ca poti prepara infuzia oricand ai timp si o poti pastra apoi la rece. Daca vrei ca baia sa aiba efecte multiple (de exemplu sa te relaxeze dar si sa iti aline durerile de spate sau simptomele racelii), foloseste un amestec de plante.

Pont: cand prepari infuzia pentru baie nu fierbe plantele pentru ca isi pierd mare parte din puterea vindecatoare.

Baile cu plante sunt folositoare in:
  • afectiuni dermatologice (acnee, dermatite, eczeme) – aloe, coaja de stejar, ace de conifere, tarate de grau
  • dureri musculare, dureri de spate si menstruale, reumatism si artrita – pudra de mustar, menta, musetel, coada soricelului
  • raceli, gripa – infuzie din rizom de obligeana, frunze de urzica si flori de tei (apa poate avea 40 – 42 grd. C daca nu suferi de hipertensiune sau boli cardiovasculare; durata baii – 15-20 minute)
  • insomnie, nervozitate – infuzie de plante relaxante (musetel, tei)
  • calmarea durerilor – infuzie din cimbru, ienupar, salvie, ace de pin proaspete ori uscate.
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!