Te doare „mijlocul”? Vezi care sunt cauzele!

De Libertatea pentru femei pe

Odată cu instalarea toamnei, încep și durerile de spate. De ce? Vezi ce spun specialiștii!
E atât de chinuitoare și insuportabilă că, până la urmă, ne trimite la medic. Căci imposibilitatea de a ne mișca sperie, în cele mai multe dintre cazuri. Durerea de spate, numită de specialiști lombalgie, e o adevărată suferință. Și nu ține cont de vârstă. De aceea, înainte de orice, e important ca un medic să pună diagnosticul precis, în urma unor teste. Căci cauzele sunt diverse.

Lombalgia are cauze multiple

Fie că debutează brusc, fie ține de mult timp, fie se resimte și în burtă, și în fese ori coboară pe picior. Iată cum durerea de spate ne poate duce cu gândul la diverse afecțiuni. „În urma unei anamneze corecte și a unei examinări atente, medicul decide dacă sunt necesare explorări suplimentare care să depisteze o problemă a coloanei vertebrale lombare sau o patologie renală.„, spune dr. Simona Huică, specialist reumatolog la Centrul Medical Focus. În funcție de modul de manifestare, lombalgia poate fi acută, cronică ori recidivantă. Când cauza este una reumatologică, debutează brusc, după un efort intens sau după expunere la frig. Și, de cele mai multe ori, ne imobilizează la pat.
Trist este că patologia reumatismală apare, de obicei, la tineri, manifestându-se prin perioade alternante de durere, cum se întâmplă și în spondilita anchilozantă. Așa se face că vizita la medic se amână, diagnosticarea întârzie ani buni, iar riscul apariției unor modificări ireversibile la nivelul coloanei crește. Nici copiii nu scapă. Iar durerea dorsolombară la ei este adesea asociată scoliozei, însă necesită un examen de specialitate complex, atât la pediatru, cât și la reumatolog și la ortoped. „Este important diagnosticul corect și precoce. Tratamentul va fi individualizat, ținând seama de patologia asociată. Pentru stabilirea diagnosticului utilizăm radiologia, ecografia abdominală și de părți moi, tomografia computerizată și rezonanța magnetică nucleară„, explică dr. Huică.

Se poate preveni durerea

În general, lombalgia se poate trata interdisciplinar, reumatologic, ortopedic, balneofizioterapeutic şi, în cazuri mai grave, neurochirurgical. Medicamentele des utilizate combat durerea indiferent de cauză. Se pot aplica și tratamente locale, precum infiltrațiile, corticoterapia sau chiar imunosupresoare. Totuși, până acolo, se pot lua câteva măsuri la îndemână: evitarea frigului, a ridicărilor de obiecte grele, corectarea poziției la birou, gimnastica și reducerea greutății la supraponderali.

Medicamentele compensate ar trebui aduse la zi

„Atragem atenția asupra unei probleme cu care se confruntă de mult pacienții români. Din cauza neactualizării, de peste 4 ani, a listei medicamentelor compensate și gratuite, pacienții nu pot accesa terapii biologice noi, care le-ar îmbunătăţi semnificativ starea de sănătate și ar putea opri evoluția bolii. Distrugerea articulațiilor la pacienții cu poliartrită reumatoidă începe chiar din stadiile incipiente ale bolii, așadar este esențial să putem interveni cu tratamente eficiente pentru a evita invaliditatea permanentă și a asigura posibilitatea reîncadrării în muncă. Netratați corespunzător, pacienții au un risc crescut de a dezvolta și alte complicații ale bolii, precum cele cardiovasculare, osteoporoză, anemie sau tulburări ale sistemului respirator.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui