Posibil caz de coronavirus în România: un tânăr din Bacău, întors recent din China

De Bianca Prangate pe
Un posibil prim caz de coronavirus s-ar putea să fi apărut în Bacău, unde un tânăr s-a prezentat la spital acuzând simptome specifice infecției cu coronavirus.

Tânărul are 24 de ani și s-a întors în urmă cu 8 zile din China, unde este student. El s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Bacău după ce a prezentat mai multe simptome specifice îmbolnăvirii cu coronavirus, potrivit ziarului Deșteptarea. Tânărului i-au fost prelevate probe ale tânărului și au fost trimise la Institutul Matei Balș din București.

„Din ce date avem la acest moment, este vorba despre un tânăr, de 24 de ani, care studiază în China și care a venit în Bacău în urmă cu opt zile”, a explicat Alin Năstasă, directorul Direcției de Sănătate Publică Bacău pentru Deșteptarea, după cum arată Libertatea. „A acuzat febră inclusiv în avion, dar ulterior nu a mai avut stare febrilă. În schimb a tușit, iar acum s-a prezentat la UPU cu dureri musculare, care pot fi și un efect secundar al acestei tuse. A fost introdus în camera de izolare, i se efectuează toate investigațiile necesare, s-a luat legătura și cu Institutul Matei Balș, așteptăm rezultatele”.

Prefectul județului, Liviu Miroșeanu, a confirmat informațiile mai sus prezentate.

Sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro