Noi camere sterile în centrul de transplant medular Fundeni

De Unica.ro pe

Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu au anunţat astăzi la Institutul Clinic Fundeni, alături de medici şi de conducerea spitalului, finalizarea proiectului de extindere şi de modernizare a Sectiei de transplant medular pentru adulţi şi copii.
Lucrările care vor permite tratarea unui număr mai mare de bolnavi de cancer au inclus creşterea numărului de camere sterile pentru compartimentul de adulţi de la 7 la 11, schimbarea centralei care gestionează sistemul de presiune pozitivă precum si construcţia şi dotarea a 6 camere sterile pentru copii. Investiţia se ridică la 800.000 de euro, fondurile fiind rezultate din campania “Cifrele înseamnă viaţă” derulată în decembrie 2011 prin asociaţia Salvează Vieţi, 

„Până în prezent activitatea de transplant medular de la Institutul Clinic Fundeni depăşeşte 450 de proceduri efectuate. Mulţumită noilor camere sterile, dintre care 4 sunt deja active, de la începutul anului au fost realizate un număr record de 44 de proceduri de auto şi allotransplant. În funcţie de tipul de procedură, cele 10 noi camere sterile ne vor permite să efectuăm până la 170 de transplanturi anual”, a declarat dr. Alina Tănase-director medical, Institutul Clinic Fundeni.

„Modernizarea centrului de la Institutul Clinic Fundeni este încă un pas în demersul nostru de a îmbunătăţi condiţiile de tratament pentru bolnavii de cancer din România. În decembrie 2012 am inaugurat la Timişoara primul Centru de Excelenţă în tratarea cancerului la copii din România, iar următoarea etapă va fi de a crea un compartiment nou cu 5 camere sterile şi la un alt spital din capitală”, a declarat Carmen Uscatu, membru fondator Dăruieşte Viaţă.

Campania “Dar din dar se face VIAŢĂ”

Începând cu luna decembrie a anului trecut Asociaţia Dăruieşte Viaţă a lansat proiectul “Dar din dar se face VIAŢĂ”, ce are ca obiectiv strângerea a 5 milioane de euro, necesari modernizării secţiilor de radioterapie în cele mai importante centre oncologice din România. Până în prezent campania a reuşit să strângă deja 400.000 euro prin intermediul donaţiilor obţinute de la companiile care au apelat la facilitatea fiscală de a redirecţiona 20% din impozitul pe profit către ONGuri cum este Daruieşte Viaţă.

“După companii facem apel şi la publicul larg să se alăture iniţiativei Dăruieşte Viaţă prin direcţionarea a 2% din impozitul pe venit către acest proiect până pe 25 mai, prin completarea formularului 230 sau 200. Aceşti bani trebuie să fie utilizaţi eficient, în beneficiul direct al bolnavilor care au nevoie de condiţii normale de tratament”, a declarat Oana Gheorghiu, membru fondator Dăruieşte Viaţă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Gossip Girl se întoarce! HBO pregătește un spinoff al celebrei serii

Gossip Girl se întoarce! HBO pregătește un spinoff al celebrei serii