Nelu Tătaru: „Românii aleg să treacă prin COVID-19 în loc să se vaccineze!”

De Unica.ro, pe

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, spune că situația creșterii numărului de bolnavi de COVID-19 din România este alarmantă, dar cu toate acestea oamenii refuză să se vaccineze, alegând să treacă prin boală.

„Dincolo de ce discutam anul trecut, dinstanțare, mască, dezinfectant, avem ceva ce n-am avut anul trecut, avem vaccinul. Încă jucăm după regulile de anul trecut, dar uităm vaccinul. La începutul verii trecute număram lunile și întrebam când apare vaccinul. La începutul anului trebuia să respectăm rândul la vaccinare. N-o să terminăm această pandemie dacă nu ajungem la un grad de imunizare de 60-70%. Imunizarea o putem face prin vaccinare sau prin trecerea prin boală. Multi dintre cetățenii noștri aleg să treacă prin boală”, a spus fostul ministru al Sănătății, potrivit Digi24.

Citeşte şi: Situație disperată la secțiile de COVID-19 din București: „Pierdem un număr mare de oameni”

Tătaru a mai precizat că românii se tratează singuri de COVID-19, iar acesta este principalul motiv pentru care numărul bolnavilor crește alarmant.

„Numărăm paturile, dar fără să facem nimic să nu umplem aceste paturi. Numărul de cazuri exact nu-l știe nimeni, avem faptul că testările se pot face și acasă, cu teste luate din farmacii, faptul că se pot face forme și mai ușoare de boală, iar unii nu le mai declară. Avem și în acest moment mai multe cazuri, dar lumea începe să trateze aceste cazuri ca pe o gripă sau sunt la siguranța celor care poate s-au vaccinat sau celor care au trecut prin boală”a adăugat Nelu Tătaru.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!